Italienii nu l-au menajat pe Chivu, după ce Inter a ratat finala Supercupei! Reproșul adus românului
Publicat 19/12/2025 la 23:51 GMT+2
Inter a ratat calificarea în finala Supercupei Italiei în mod dramatic, după ce a pierdut în fața Bolognei la penalty-uri. Presa din Italia a subliniat că echipa lui Chivu a fost echipa mai bună, dar l-a criticat pe antrenorul român pentru lipsa de reacție privind schimbările. Site-ul de casă al "nerrazzurilor" i-a dat lui Chivu doar nota 5,5.
Provocarea anului la snooker: Cole/Jimmy White vs. Crouch/Alan McManus
Sursa video: Eurosport
Cristian Chivu a ratat a doua oportunitate de a-și trece în palmares primul trofeu în calitate de antrenor al Interului. După ce în vară "nerrazzurii" au părăsit Campionatul Mondial al cluburilor în optimi, aceștia s-au oprit în semifinalele Supercupei Italiei.
Echipa lui Cristi Chivu a pornit ca mare favorită în fața Bolognei, dar a ratat calificarea în ultimul act în mod dramatic, la loviturile de departajare. Inter a deschis scorul în minutul 2, prin Marcus Thuram, dar Orsolini a egalat dintr-o lovitură de la 11 metri în minutul 35 și până la final nu s-a mai marcat, deși ocazii au mai fost la ambele porți.
Regulamentul din Supercupa Italiei nu prevede reprize suplimentare în caz de remiză, astfel că s-a trecut direct la executarea penalty-urilor, unde jucătorii lui Chivu au lăsat de dorit. Lautaro Martinez și De Vrij au înscris, dar Bastoni, Barella și Bonny au executat lamentabil, iar Bologna a punctat de 3 ori (prin Ferguson, Rowe și Immobile) și s-a calificat în ultimul act, unde o așteaptă Napoli.
Serie A Enilive
Cristi Chivu a primit o veste uriașă după titlul cu Inter! "Vrea să rămână"
acum 5 ore
Cristian Chivu, criticat de italieni, după ce Inter a pierdut la penalty-uri contra Bolognei în semifinalele Supercupei Italiei
Chiar dacă eșecul Interului a venit la penalty-uri, unde hazardul joacă un rol crucial, Cristi Chivu nu a fost menajat de presa din Italia, care i-a reproșat la unison lipsa de inspirație cu momentul și alegerea jucătorilor pe care i-a introdus pe parcurs.
"Inter, după ce a preluat conducerea și apoi s-a văzut egalată, a fost lipsită de judecată, luând niște decizii destul de plictisitoare (de ce a intrat Sucic și nu Calhanoglu?). S-a lovit de un zid ridicat de Ravaglia și a ratat mai multe ocazii, mai ales în a doua repriză.", au scris jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport, care au mai adăugat: "E dificil să descrii un meci cu două stiluri distincte, fiecare legat de asemănări care le definesc stilul de joc. Inter, atât de "Bonny-izat" încât mijlocașii săi l-au căutat constant în profunzime, și-a dezvoltat jocul cu un lanț de șuturi și folosindu-l pe Luis Henrique ca pe un fel de unic destinatar pentru a găsi o rezolvare".
FCInter1908.it, site-ul de casă al lui Inter, i-a acordat lui Chivu nota 5,5, criticându-l pentru că a făcut prea târziu schimbările, deși era clar că unii jucători de pe teren erau "mâini moarte".
"Echipa își creează o cantitate mare de ocazii de gol, dar iată că o luăm de la capăt: când ștacheta este ridicată, nu poate crește precizia și determinarea în fața porții. Schimbările au fost târzii, cu 20 de minute înainte de final; Luis Henrique era deja inexistent înainte de asta. E adevărat că nu a pierdut meciul, dar încă o dată nu îl câștigă.", au scris italienii.
Odată ce a ratat primul obiectiv al sezonului, Inter va reveni în Italia și se va concentra pe celelalte 3 competiții în care e angrenată: Serie A, Cupa Italiei și Champions League. Formația lui Cristian Chivu va încheia anul pe terenul Atalantei, pe 28 decembrie, iar o victorie i-ar asigura păstrarea posturii de lider, ceea ce ar șterge puțin din dezamăgirea eșecului din această seară.
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de biliard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sune disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Bologna
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4471.png)
1
1
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
Bologna câștigă la penaltiuri 3-2
Promo
Promo