Jose Mourinho a făcut istorie pe banca lui Inter, reușind să câștige "tripla" în sezonul 2009/2010: titlul în Serie A, Cupa Italiei și trofeul UEFA Champions League. În autobiografia sa, Sneijder a vorbit despre stilul pe care tehnicianul portughez îl impunea la formația italiană. Potrivit fostului internațional olandez, în ciuda faptului că Mourinho le oferea multă libertate în afara terenului, acesta era extrem de strict în vestiar.
Unul dintre cele mai bune exemple pentru stilul său autoritar din timpul meciurilor este conflictul cu Mario Balotelli, petrecut în sezonul fantastic din urmă cu 10 ani. Atacantul avea numai 20 de ani la vremea respectivă și își dorea să prindă mai multe minute, motiv pentru care, într-o seară, i-a încălcat ordinele lui Mourinho. Ceea ce urmat a fost povestit de Sneijder în autobiografia sa, citat de Mirror:
Mourinho ne-a protejat întotdeauna, dar nu te joci cu el. Mario Balotelli a încercat asta, pe vremea când era tânăr și credea că le știe pe toate. Mourinho nu-i oferea prea multe minute, așa că Mario a venit în camera mea, într-o seară, și mi-a spus: 'Plec din cantonament, antrenorul nu mă ia în serios. Vreau să joc mai mult'. Pentru gestul său, Mourinho i-a spus că îl primește înapoi doar dacă își cere iertare în fața tuturor. Exact așa a făcut Mario, apoi cei doi s-au îmbrățișat. Totul era bine din nou, sau cel puțin așa a crezut Balotelli. În timpul finalei UEFA Champions League, Mourinho i-a spus lui Balotelli să se încălzească timp de 45 de minute. Materazzi, care se pregătise numai 5 minute, a intrat pe teren, în timp ce Balotelli a rămas pe bancă. Mourinho are propriile sale legi. | Wesley Sneijder
Fotbal
Cât de greu este să fii antrenor în Premier League? Doar Espirito Santo îl mai salvează pe Nuno
ACUM O ORĂ

Balotelli a câștigat trofeul UEFA Champions League în 2010

Inter a câștigat acea finală din 2010, scor 2-0, împotriva lui Bayern Munchen. Diego Milito a reușit o dublă, după 2 assist-uri oferite de Sneijder și Eto'o. Din primul "11" al "nerazzurilor" a făcut parte și Cristi Chivu, care a fost înlocuit în minutul 68 de Stankovic. Balotelli a bifat 8 apariții în sezonul european respectiv, reușind să înscrie un gol și să ofere o pasă decisivă.
De-a lungul perioadei sale petrecute pe Giuseppe Meazza (2007-2010), Balotelli a cucerit 6 trofee: 3 titluri consecutive în Serie A (2007/2008, 2008/2009, 2009/2010), o Ligă a Campionilor (2009/2010), o Cupă (2009/2010) și o Supercupă a Italiei (2008). Dintre acestea, Mourinho a contribuit la 5 dintre ele, sosind pe banca lui Inter în 2008.
Romanian Liga I
Un nou transfer pentru CSU Craiova! Echipa lui Reghecampf a adus un mijlocaș croat
ACUM O ORĂ
Serie A
Mourinho e "all-in" pentru transferul lui Ianis Hagi! Anunțul făcut azi de italieni
ACUM O ORĂ