Jose Mourinho s-a înțeles cu noul club și se va duela cu foste echipe în UCL! Salariul portughezului

Mourinho revine să antreneze în țara natală după mai bine de două decenii. Acesta va conduce de pe bancă marea rivală a echipei cu care scria istorie în urmă cu 21 de ani, Porto. Prima performanță uriașă a carierei lui Mourinho a fost câștigarea Ligii Campionilor în 2004 alături de "dragoni", după care a ajuns să o antreneze pe Chelsea.

Hey Football | Ionel Dănciulescu, Ion Alexandru și Mihai Crăciun au analizat Liverpool - Everton

Sursa video: Eurosport

Tehnicianul portughez se află foarte aproape de o revenire pe banca celor de la Benfica Lisabona, formație care a scos-o pe Fenerbahce din play-off-ul UEFA Champions League și pe care Mourinho a mai condus-o în urmă cu aproape un sfert de secol.
Conform informațiilor publicate de jurnalistul Fabrizio Romano și de Ekrem Konur, negocierile sunt practic încheiate, iar portughezul ar urma să semneze un angajament valabil până în 2027 cu gruparea "vulturilor".
"The Special One" ar urma să primească un salariu anual net de șase milioane de euro, sumă la care se pot adăuga bonusuri consistente în funcție de rezultatele obținute sub comanda sa.
Mourinho a confirmat în ultima perioadă contactele cu Benfica și nu a ascuns faptul că își dorește să revină în fotbalul lusitan, unde a activat ultima oară în 2004, pe banca celor de la FC Porto.
"Înainte de a urca în avion, m-au întrebat dacă sunt interesat. Am răspuns că da. Benfica m-a contactat oficial. Le-am spus că sunt în străinătate şi că, la întoarcerea în Portugalia, voi fi încântat să discut cu ei.
Când mi s-a prezentat posibilitatea de a antrena Benfica, nu am ezitat: sunt interesat. (...) Ce antrenor ar refuza Benfica? Eu nu", a spus Mourinho.
Jose Mourinho va reveni astfel și în Liga Campionilor, competiție unde a antrenat-o ultima dată pe Manchester United, în sezonul 2018-2019. Partida de debut aici va fi chiar împotriva lui Chelsea, o fostă echipă a sa, pe 30 septembrie, urmând ca în ultima etapă, Benfica să eda peste Real Madrid.

Jose Mourinho urmează să fie prezentat oficial la Benfica

După nici trei săptămâni de inactivitate, "The Special One" s-a înțeles cu noua echipă. Jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat în noaptea de miercuri spre joi că Mourinho a bătut palma cu șefii celor de la Benfica pentru un contract valabil pe următoarele două sezoane.
Formația din Lisabona a trecut printr-un real șoc în ultimele 48 de ore. Aceștia au pierdut meciul de debut din Liga Campionilor împotriva lui Qarabag, fiind întorși de la 2-0 pe teren propriu. Acest rezultat i-a pecetluit soarta antrenorului Bruno Lage, care a fost demis peste noapte.
Conducerea clubului lusitan s-a mișcat excelent, asigurându-și serviciile unuia dintre cei mai titrați antrenori din ultimele 3 decenii. Mourinho urmează să semneze contractul valabil până în 2027 și să fie prezentat oficial.
Benfica este echipa la care Mourinho și-a început cariera de antrenor principal. După ce fusese secund la FC Barcelona, acesta i-a antrenat pentru 10 meciuri pe "șoimi", între septembrie și decembrie 2000.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo