În ciuda faptului că e privit de mulți drept un "veteran", vârsta biologică a lui Ronaldo e similară cu a unui atlet de 23-25 de ani. În acest context, având la dispoziție și o serie de date despre performanțele sale fizice, Juve nu vede niciun risc în a-i prelungi lusitanului contractul.
Actualul angajament expiră în vara lui 2022, dar oficialii bianconerilor vor să îi ofere o nouă înțelegere, scadentă în 2024. Atunci, Ronaldo va fi împlinit deja 39 de ani.
În prezent, fostul star al lui Real Madrid câștigă 31 de milioane de euro/an, iar Juve știe că pentru a-l ține nu poate să vină cu o ofertă mai slabă. Ca atare, torinezii sunt gata să îi ofere același salariu și pentru perioada 2022-2024. O sumă imensă pentru un jucător atât de în vârstă, dar rolul lui CR7 e mult mai mare decât cel văzut la o primă vedere, prin simpla trecere în revistă a cifrelor sale. Ronaldo e un profesionist desăvârșit, un model pentru jucătorii mai tineri. Cu o mentalitate de învingător, lusitanul e capabil de orice sacrificiu pentru a-și ajuta echipa să câștige. În plus, e un adevărat fenomen din punct de vedere al marketingului, iar conducerea lui Juve știe foarte bine acest lucru.
Fotbal
Ronaldo, antrenor la United în mai puțin de doi ani! Anunțul unui fost tehnician din Premier League
IERI LA 16:53

Achiziții de top pregătite de Juve

După ce a dominat ultima decadă din Serie A, Juve vrea cu orice preț să câștige Liga Campionilor, iar de rămânerea lui Ronaldo depinde în mare măsură justețea acestui obiectiv.
Pentru a-l determina să semneze un nou contract, dar și pentru a crește șansele echipei la cel mai important trofeu inter-cluburi din Europa, "Bătrâna Doamnă" e gata să facă transferuri sonore, pentru a avea un lot competitiv la cel mai înalt nivel, independent de accidentări.
În vară, campioana Italiei a reușit aducerea unuia dintre cei mai vânați jucători, De Ligt, iar politica de transferuri va viza în continuare fotbaliști care să facă din Juve "Regina Europei". În ultima perioadă s-a vorbit despre un atacant care să facă pereche "letală" cu CR7: Mauro Icardi (Inter / Paris Saint-Germain), Harry Kane (Tottenham Hotspur) și Timo Werner (RB Leipzig) sunt pe lista "Bătrânei Doamne".
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Mama lui Ronaldo, încrezătoare că fiul starului va ajunge la fel de mare! Unde vrea să-l vadă jucând
IERI LA 13:30
Premier League
Ronaldo, cel mai bine plătit fotbalist din lume! Doar 3 sportivi câștigă mai mult din publicicitate
IERI LA 08:42