Juventus nu este favorită în cursa pentru achiziționarea lui Kolo Muani Jurnaliștii francezi au făcut anunțul

Împrumutul lui Kolo Muani la Juventus va expira la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Deși torinezii își doresc să îl păstreze pe francez pentru încă un sezon, alte două echipe au intrat în cursa pentru achiziționarea fotbalistului legitimat la PSG și una dintre ele, Chelsea, pare favorită la obținerea semnăturii lui Kolo Muani.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Randal Kolo Muani a fost protagonistul unei mutări interesante, la începutul anului. Atacantul francez a jucat doar 14 meciuri la PSG, pe parcursul sezonului trecut, iar ulterior a fost scos din lot de Luis Enrique, astfel că Juventus a profitat de situație și l-a împrumutat pe Kolo Muani, în urmă cu doar câteva luni.
Mutarea torinezilor s-a dovedit a fi foarte inspirată, francezul reușind să marcheze de opt ori în Serie A, prestații care au ajutat-o pe Juventus să prindă un loc de Champions League.
Încântați de jucătorul în vârstă de 26 de ani, oficialii echipei italiene au obținut aprobarea lui PSG pentru continuarea împrumutului și pe perioada Campionatului Mondial al Cluburilor, iar Kolo Muani nu a dezamăgit în primul meci din faza grupelor, marcând două goluri în victoria lui Juventus cu Al Ain, scor 5-0.
În mod evident, Juventus nu ar vrea să îl piardă pe Kolo Muani, având în vedere și că subiectul Vlahovic pare închis, sârbul urmând să își găsească o altă echipă. Torinezii doresc să îl împrumute pe francez pentru încă un sezon, dar de data aceasta vor avea concurență.
Conform publicației L'Equipe citată de Football Italia, Chelsea și Manchester United au intrat în cursa pentru Kolo Muani și favoriți par să fie londonezii! Oficialii echipei de pe Stamford Bridge se gândesc serios la cumpărarea francezului și nu doar la un împrumut, scenariu preferat de PSG, pentru că Kolo Muani nu are viitor la Paris
Juventus ar vrea să obțină împrumutul pe încă un sezon și angajamentul să conțină și o clauză de cumpărare care va putea fi activată la finalul stagiunii 2025/2026.
Cât despre Manchester United, interes există, dar nu la fel de ridicat ca cel manifestat de Chelsea și Juventus, astfel că, probabil, bătălia pentru semnătura lui Kolo Muani se va da între londonezi și torinezi.
Deși Chelsea pare favorită, trebuie menționat că francezul se simte bine la Juventus și ar dori să continue în Italia, astfel că orice scenariu este posibil în acest moment.
Kolo Muani a evoluat de-a lungul carierei la Nantes B, Nantes, Boulogne, Eintracht Frankfurt și Juvetnus, având la activ 9 goluri în 31 de selecții pentru naționala Franței. Cota de piață a atacantului este de 30 de milioane de euro.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo