Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Klopp e greu de atins, iar naționala Germaniei negociază cu un alt nume mare! Pe cine vor nemții selecționer

Dani Morar

Actualizat 10/09/2023 la 20:29 GMT+3

Hansi Flick a fost demis astăzi de la cârma naționalei Germaniei, cu doar 9 luni înaintea debutului EURO 2024. Nemții și-au instalat deja un interimar, dar negociază cu Julian Nagelsmann pentru ca acesta să preia postul de selecționer.

Julian Nagelsmann und Jürgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Germania a rămas azi fără selecționer după ce l-a demis pe Hansi Flick. Naționala nu mai cunoscuse gustul victoriei de 6 meciuri, de la o întâlnire amicală cu Peru, iar înfrângerea cu 1-4 în fața Japoniei a pus capac situației.
Rudi Voller, ajutat de Hannes Wolf și Sandro Wagner, va fi interimarul echipei și se pare că îi va conduce pe nemți la partida amicală cu Franța, de marți. Totuși, Federația nu va conta pe Voller pe termen lung și negociază deja cu Julian Nagelsmann, anunță cotidianul Bild.
Mai sunt doar 9 luni până la debutul turneului final al Campionatului European din 2024, iar fostul antrenor al lui Bayern pare varianta cea mai viabilă. S-a vorbit în vară despre discuții între el și PSG, însă lucrurile nu s-au concretizat, astfel că acesta e liber de contract.
Jurgen Klopp este preferatul nemților, însă antrenorul lui Liverpool e foarte greu de atins. Oficialii naționalei ar accepta ca tehnicianul să pregătească naționala în paralel cu gruparea din Premier League, dar sunt șanse mici ca acest lucru să se întâmple.
Citește și:

Lothar Matthaus a cerut schimbarea lui Flick

Legendarul Lothar Matthäus, căpitanul echipei Germaniei care a câştigat Cupa Mondială de fotbal în 1990, a apreciat că este dificil pentru selecţionerul Hansi Flick să rămână în funcţia de selecţioner al echipei naţionale, după rezultatele din ultimul timp. "Mannschaftul" mai are doar nouă luni înaintea EURO 2024, turneu final care va avea îl va organiza și pe care vrea să îl câștige. La cum arată în prezent naționala Germaniei, șansele unui triumf sunt minime.
''Ştiu ce s-a întâmplat în ultimele luni la DFB (Federaţia Germană de Fotbal, n. red.). Tot mai multă lume nu mai este alături de Hansi Flick. Rudi Voeller (directorul sportiv) încă îl susţine. Dar mai poate fi menţinut acum? Mă îndoiesc'', a spus Matthäus pentru RTL.
''Suntem în stare de şoc. Să pierdem cu 1-4 e o ruşine şi a fost un rezultat meritat. O astfel de înfrângere doare'', a spus, la rândul său, directorul sportiv Rudi Voeller pentru RTL.
''Vom reveni în cantonament, ne vom calma un pic şi se vom antrena din nou. Marţi avem un nou meci complicat contra Franţei. Toţi trebuie să ne gândim un pic cum se va derula. Vom vedea ce va fi'', a mai spus Voeller, întrebat dacă e cazul ca Flick să rămână selecţioner.
''Nu mai suntem la cel mai înalt nivel din Europa'', a concluzionat Voller, campion mondial în 1990 alături de Matthäus, iar apoi selecţioner al naţionalei între 2000 şi 2004. Fostul atacant a condus echipa până la CM 2022, dar a demisionat după eliminarea în faza grupelor la EURO 2004.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo