Exponent al fotbalului spectacol, Marcelo Bielsa și-a făcut triumfal intrarea în ediția 2020-2021 de Premier League. După 16 în care nu a evoluat în Premier League, Leeds a venit pe Anfield și a evoluat dezinvolt, ofensiv, practicând un joc de posesie.
Condusă de trei ori de Liverpool, nou-promovata a egalat, însă la final "cormoranii" au găsit puterea să înscrie din nou, pentru o victorie dramatică. Desfășurarea partidei l-a încântat pe Klopp, care nu a vrut să vorbească prea mult despre punctele slabe ale echipei sale.
"Ce meci! Ce oponent, ce performanță din partea ambelor echipe! Fotbal la cel mai înalt nivel, am iubit la nebunie această confruntare. Desigur, când se marchează 7 goluri, cineva e de vină, pentru că în fotbal sunt rare ocaziile când asistăm la atât de multe reușite", și-a început Klopp discursul după partidă, pentru ca apoi să vorbească la superlativ de adversară, dar și de atitudinea propriilor jucători: "Am spus încă dinainte de meci că ne vom lupta contra lor pentru că modul în care joacă e extrem de inconfortabil pentru adversar și e diferit total de cel al celorlalte formații din Premier League. Dacă nu respecți oponentul, te va ucide prin fotbalul prestat, așa că nu pot să fiu altfel decât mulțumit de atitudinea băieților mei azi. Pur și simplu nu s-au oprit, am fost egalați - am mai înscris o dată și încă o dat și încă o dată".
Bundesliga
Julian Nagelsmann a vorbit pentru prima oară de transferul care ar face din Bayern echipa perfectă
ACUM 2 ORE

Liverpool arată slab defensiv, Klopp nu își face griji

Liverpool a luat pentru al doilea meci la rând pe Anfield trei goluri, după ce în iulie o învingea "acasă" pe Chelsea cu 5-3.
Van Dijk, un jucător extrem de cerebral, de care e aproape imposibil să treci, a arătat în multe momente de nerecunoscut, iar Alexander Arnold a greșit și el în numeroase ocazii. Totuși, Klopp nu își face griji pentru problemele din defensivă, considerând că acestea se vor remedia în scurt timp.
"Nu consider că ne-am zbătut în defensivă, dar erorile apărute au venit și ca urmare a stilului adversarului. Nu poți fi exact în apărare în 100% din timp. La primul gol, însă, ambii fundași laterali au fost mai jos în teren decât fundașii centrali, iar asta nu trebuie să se întâmple vreodată în fotbal. Au fost niște nesincronizări, dar nu o să se întâmple așa ceva foart des, vă promit. Toți jucătorii care au format linia de fund au jucat pentru naționale la mijlocul acestei săptămâni. Au evoluat pentru Anglia, Olanda și Scoția, formații de top, dar care abordează fiecare feluri diferite de a se organiza în defensivă. Era normal să vină câteva greșeli, mai ales că suntem la începutul sezonului și nu ne-am intrat în ritm", a mai explicat Klopp.
Etapa viitoare, Klopp și Liverpool merg pe Stamford Bridge, pentru un duel de cinci stele cu Chelsea, campioana transferurilor în fotbalul mondial, în 2020. Duelul va fi în direct pe Eurosport 1.
Liga
Un jucător important de la Real Madrid amenință că pleacă de la club! Ce echipe sunt pe urmele lui
IERI LA 13:45
Premier League
Liverpool are viitorul asigurat! Un puști de 16 ani, integralist pentru "cormorani" în Cupa Ligii
22/09/2021 LA 07:32