Klopp s-a săturat și ar vrea să plece de la Red Bull! Singurele două echipe pentru care i-ar părăsi pe austrieci: Real Madrid și naționala Braziliei
Jurgen Klopp a semnat de la începutul acestui an cu cei de la Red Bull, pentru care se află pe postul de "Șef al Fotbalului Global". Presa internațională a anunțat astăzi că germanul se simte epuizat în noua lui postură și nu ar ezita să-i părăsească pe austrieci, dar că ar face asta doar dacă ar primi oferte din partea celor de la Real Madrid sau a naționalei Austriei.
Jurgen Klopp
Credit imagine: Getty Images
Jurgen Klopp nu a stat mult timp departe de sportul pe care îl iubește. Fostul tehnician al lui Liverpool a fost instalat, la începutul acestui an, de cei de la Red Bull în poziția de "Șef al Fotbalului Global".
Rolul său principal este acela de coordonator al cluburilor aflate în portofoliul Red Bull, printre care se numără Leipzig sau Salzburg.
La puțin peste 4 luni de la numirea în noua sa funcție, germanul pare să se fi săturat. Presa internațională a anunțat că Klopp se simte epuizat în noul lui job și nu ar ezita să se despartă de austrieci.
Conform celor de la UOL Esporte, antrenorul ar pleca de la Red Bull, dar doar dacă ar primi oferte de la două echipe. Este vorba despre Real Madrid și naționala Braziliei, proiecte în cadrul cărora germanul ar fi interesat să ajungă.
Klopp a explicat exact ce rol va avea la Red Bull
Jurgen Klopp a oferit un interviu, în octombrie 2024, pentru site-ului oficial al grupului Red Bull, în care a explicat de ce a ales să dea curs ofertei austriecilor, dar și ce rol va îndeplini cu exactitate în noua sa funcție.
Germanul, care s-a despărțit de Liverpool la finalul sezonului anterior, a afirmat că va fi un mentor pentru fiecare antrenor al echipelor de sub egida Red Bull, dar și pentru conducerile administrative.
"După aproape 25 de ani în acest fenomen, sunt foarte încântat să mă alătur acestui proiect. Poate că rolul meu s-a schimbat, dar pasiunea mea pentru fotbal și oamenii din fenomen e aceeași.
Alăturându-mă grupului Red Bull la nivel global, vreau să dezvolt, să îmbunătățesc și să sprijin talentul incredibil pe care îl avem la dispoziție. Există multe moduri prin care putem face acest lucru, folosind cunoștințele și experiența de elită pe care Red Bull le deține, pentru a învăța din alte sporturi și din alte industrii.
Împreună putem descoperi ce este posibil. Îmi văd rolul în primul rând ca un mentor pentru antrenorii și conducerea cluburilor Red Bull, dar în cele din urmă, sunt o parte dintr-o organizație care este unică, inovatoare și orientată spre viitor. După cum am spus, acest lucru nu m-ar putea entuziasma mai mult", a declarat Jurgen Klopp.
Red Bull deține 5 cluburi de fotbal în toată lumea, cele mai importante fiind Red Bull Salzburg și RB Leipzig, care joacă în Champions League aproape an de an. New York Red Bull (SUA), Leeds și Red Bull Bragantino (Brazilia) sunt celelalte echipe la care renumitul producător de băuturi energizante este acționar majoritar.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)