Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Klopp și-a fixat primul transfer pentru sezonul viitor. Agentul jucătorului a confirmat negocierile

Cristian Mihală

Actualizat 21/11/2019 la 11:51 GMT+2

Liverpool pare că și-a fixat prima țintă pentru sezonul viitor. Jurgen Klopp îl dorește pe Ugurcan Cakir, unul dintre cei mai talentați portari din lume. "Cormoranii" trebuie să îi plătească lui Trabzonspor nu mai puțin de 20 de milioane de euro pentru transfer.

Teammanager des Jahres: Jürgen Klopp

Credit imagine: SID

Accidentarea lui Alisson Becker, din această vară, a lăsat-o pe Liverpool descoperită, "Regina Europei" trebuind să se bazeze pe Adrian, un portar care nu s-a descurcat deloc rău, dar care, cu doar câteva săptămâni înainte de a ajunge pe Anfield, se confrunta cu mari probleme: fusese pus pe liber de West Ham.
În consecință, Klopp a înțeles că e nevoie de o dublură valoroasă pentru Alisson și, gândind în perspectivă, s-a oprit asupra portarului turc de 23 de ani. Acesta nu doar că ar accepta fără probleme statutul de rezervă, dar reprezintă o soluție excelentă în viitor: poate deveni în anii ce vor urma varianta numărul unu pentru poarta "cormoranilor".

Tratativele pentru Ugurcan, confirmate

Agentul lui Ugurcan, Engin Kirkpinar a confirmat pentru Turkish-football.com tratativele și a lăsat de înțeles că sunt șanse importante ca părțile să ajungă la un acord vara viitoare.
"Liverpool îl urmărește pe Ugurcan, iar Trabzonspor i-a fixat un preț de 20 de milioane de euro. La finalul sezonului, Cakir poate pleca, nu cred că Trabzon va dori să îl cedeze încă din iarnă", a spus impresarul pentru sursa citată.
Trabzon este pe locul 3 în prezent în Superliga turcă, iar la performanțele bune din acest sezon a contribuit fără îndoială și portarul de 23 de ani. El a luat doar 24 de goluri în 18 meciuri, în toate competițiile.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo