Kylian Mbappe și Ousmane Dembele, contre subtile înaintea galei decernării Balonului de Aur! "Eu am fost cel ales"

Eurosport on Google

Kylian Mbappe și Ousmane Dembele s-au contrat la nivel declarativ cu ceva mai bine de o lună înaintea decernării Balonului de Aur. Starul de la Real Madrid a dat de înțeles că se așteaptă ca el să fie câștigătorul și s-a comparat cu jucătorul de la PSG, deținător actual al prestigiosului premiu.

Dembele, Mbappe

Credit imagine: Getty Images

Ousmane Dembele (29 de ani) și Kylian Mbappe (27 de ani) au intrat într-un schimb de replici de la distanță, cu doar o lună înainte de decernarea Balonului de Aur.
Starul lui Real Madrid a vorbit despre diferențele dintre el și colegul său de la naționala Franței, actualul câștigător al Balonului de Aur. Replica lui Dembele nu a întârziat să apară.
Într-un interviu publicat sâmbătă de France Football, Mbappe a vorbit despre statutul pe care l-a avut de-a lungul carierei și a susținut că a fost adesea considerat "cel ales", spre deosebire de colegul său din atacul Franței.
"Dembele? El a fost întotdeauna văzut ca un jucător talentat. Eu, în schimb, am fost întotdeauna văzut ca «cel ales».
Eu am ajuns în vârf imediat, foarte repede. Ousmane a avut un parcurs diferit, marcat de accidentări, dar a știut să se revanșeze!", a spus Kylian Mbappe pentru France Football și citat de L’Equipe.

Ousmane Dembele a reacționat după declarațiile lui Kylian Mbappe

În urma acestor declarații ale colegului său din naționala Franței, Ousmane Dembele a oferit o reacție elegantă și a încercat să evite conflictul.
"Am stat mereu în spate, muncind din greu. De-a lungul întregii mele cariere nu am scos niciun cuvânt. Am muncit foarte mult.
Așa cum am mai spus, nu am fost niciodată considerat favoritul, dar m-am străduit, iar anul trecut am fost răsplătit cu un sezon fantastic la PSG. Iar acum, în acest an, vom vedea: fără presiune, cu calm", a spus Dembele, conform marca.com.
Ousmane Dembele este câștigătorul Balonului de Aur din 2025, iar evoluțiile sale din ultimul sezon îl păstrează printre favoriții pentru câștigarea trofeului. Atacantul francez a încheiat din nou stagiunea cu un triumf în Liga Campionilor, alături de PSG.

Lista nominalizaților la Balonul de Aur 2026

  • Vitinha (Portugalia, PSG)
  • Vinicius Junior (Brazilia, Real Madrid)
  • Dayot Upamecano (Franța, Bayern Munchen)
  • Ferran Torres (Spania, FC Barcelona/PSG)
  • William Saliba (Franța, Arsenal)
  • Fabian Ruiz (Spania, PSG)
  • Rodri (Spania, Manchester City/FC Barcelona)
  • Declan Rice (Anglia, Arsenal)
  • Julian Quinones (Mexic, Al-Qadsiah)
  • Willian Pacho (Ecuador, PSG)
  • Michael Olise (Franța, Bayern Munchen)
  • Joao Neves (Portugalia, PSG)
  • Lionel Messi (Argentina, Inter Miami)
  • Nuno Mendes (Portugalia, PSG)
  • Kylian Mbappe (Franța, Real Madrid)
  • Lautaro Martinez (Argentina, Inter)
  • Marquinhos (Brazilia, PSG)
  • Sadio Mane (Senegal, Al-Nassr)
  • Lamine Yamal (Spania, FC Barcelona)
  • Khvicha Kvaratskhelia (Georgia, PSG)
  • Harry Kane (Anglia, Bayern Munchen)
  • Achraf Hakimi (Maroc, PSG)
  • Erling Haaland (Norvegia, Manchester City)
  • Gabriel (Brazilia, Arsenal)
  • Bruno Fernandes (Portugalia, Manchester United)
  • Luis Diaz (Columbia, Bayern Munchen)
  • Ousmane Dembele (Franța, PSG)
  • Marc Cucurella (Spania, Chelsea/Real Madrid)
  • Pau Cubarsi (Spania, FC Barcelona)
  • Jude Bellingham (Anglia, Real Madrid)
Gala de decernare a Balonului de Aur 2026, programată pe 26 octombrie, la Londra, va fi transmisă în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo