Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mbappe, tot mai aproape de Real Madrid! Cum l-a marcat pe starul lui PSG întâlnirea cu Zidane

Irina Aldea

Actualizat 18/10/2020 la 23:16 GMT+3

Real Madrid este tot mai aproape de a reuși transferul lui Mbappe în La Liga. Întâlnirea fotbalistului francez al lui PSG cu Zidane ar reprezenta factorul cheie al mutării istorice.

Kylian Mbappe

Credit imagine: Getty Images

Ultima fereastră de transferuri nu a contat pentru Real Madrid. Los Blancos nu au făcut niciun transfer în perioada de mercato încheiată pe 5 octombrie, iar Florentino Perez are un singur obiectiv: aducerea lui Kylian Mbappe pe Bernabeu. Din acest motiv, președintele Realului nu a scos niciun ban din buzunar, tocmai pentru a pune deoparte pentru mutarea istorică.
Superstarul francez al lui PSG intră în vara anului 2021 în ultimul sezon de contract în Ligue 1, iar Real Madrid va încerca fără doar și poate să-l aducă pe Bernabeu. Jurnaliștii spanioli de la AS au precizat în cea mai recentă ediție tipărită că, deși Jurgen Klopp sau Victor Font, candidat la viitoarele alegeri pentru președinția clubului Barcelona, sunt interesați de Mbappe, Real Madrid se află în cea mai bună poziție pentru obținerea semnăturii francezului. Mai exact, madrilenii dețin cheia spre interesele lui Mbappe, asta pentru că starul lui PSG îl admiră foarte mult pe Zinedine Zidane, actualul antrenor al celor de la Real Madrid.

Kylian Mbappe ar putea fi convins de Zidane să vină la Real Madrid

În plus, pe când avea 13 ani, Kylian Mbappe a fost adus la Madrid pentru a-l cunoaște pe Zidane la antrenamentele de la baza clubului ”Blanco”, experiență descrisă de campionul mondial din 2018 ca fiind ”un vis”.
”Chiar înainte să împlinesc 14 ani, am primit o surpriză extraordinară. Tatăl meu a primit un telefon din partea cuiva de la Real Madrid, pentru a mă invita în Spania pentru probe de joc. Chiar i-a spus tatălui meu: 'Zidane ar vrea să îl vadă pe fiul tău'. La acea vreme, Zidane era directorul tehnic al clubului. A fost ca și cum aș fi ajuns pe Lună. Eram disperat să merg. Scouterii începuseră să mă urmărească și primeam atenție din partea media. Când ai 13 ani, nu prea știi cum să gestionezi aceste lucruri.
A fost multă presiune, iar familia mea încerca să mă protejeze de toate lucrurile astea. În acea săptămână era ziua mea de naștere, așa că părinții mei au organizat totul pentru a putea merge la Madrid. N-am spui nimănui unde voi merge, nici măcar prietenilor, pentru că eram foarte nesigur. Dacă lucrurile nu ar fi mers bine, n-aș fi vrut să mă întorc în cartier și să-i dezamăgesc. N-o să uit niciodată momentul în care am ajuns la baza lui Real Madrid, cea de lângă aeroport. Zidane ne-a așteptat în parcare, lângă mașina lui, era o mașină foarte mare, normal. Ne-am salutat și s-a oferit să mă ducă la terenuri. Arăta către scaunului din față și mi-a spus 'Haide, urcă', în momentul ăla am înghețat și am întrebat 'Să mă descalț?'. Nu știu de ce am spus asta, dar, totuși, era mașina lui Zidane. A râs și el. M-a dus la bază, mie nu-mi venea să cred că sunt în mașina lui Zidane, eu, Kylian din Bondy, nu-mi venea să cred, părea ireal. Credeam că sunt încă în avion și visez. Uneori, chiar și când trăiești ceva, pare că ești într-un vis”, a transmis Kylian Mbappe, într-o scrisoare pentru ”Players Tribune”.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo