Articol scris de Andrei Bobeică
Magaye Gueye a trecut pe la naționalele Franței de U16, U19, U20 și U21, după care, în 2012, a ales naționala U23 a Senegalului pentru a juca la Jocurile Olimpice de la Londra. Astfel că presa franceză nu a rămas indiferentă la cazul fotbalistului lui Dinamo și a preluat imediat știrea incredibilă.
"Fostul jucător de la Strabourg și Brest, senegalezul cu origini franceze, Magaye Gueye, atacant lui lui Dinamo București a fost testat pozitiv cu cocaină.
Romanian Liga I
Probleme uriașe pentru cel mai bun marcator străin din Liga 1! "Nici nu pot merge! Am dureri mari"
ACUM 23 MINUTE
Crescut de Strasbourg, după care transferat de Everton, care l-a împrumutat în 2013 la Brest, Magaye Gueye a avut o carieră exotică. Fotbalistul cu dublă cetățenie (franceză și senegaleză) joacă la Dinamo din octombrie și va avea o perioadă de suspendare.
El a fost testat pozitiv cu cocaină după meciul din Cupa României împotriva lui FCSB, pe 10 februarie." scrie publicația franceză L'Equipe.

CUTREMUR ÎN "ȘTEFAN CEL MARE"! MAGAYE GUEYE, DEPISTAT CU COCAINĂ LA MECIUL DINAMO - FCSB, DIN CUPA ROMÂNIEI

Culmea, chiar Dinamo a fost cea care a solicitat control anti-doping la meciul cu FCSB, din Cupa României, disputat pe 10 februarie.
Suporterii-acționari din programul DDB (Doar Dinamo București) au făcut solicitare la ANAD, iar reprezentanții instituției s-au conformat și au acționat la finalul partidei din "Ștefan cel Mare". În cele din urmă, se pare că tot "câinii" au fost cei care au avut de suferit.
În prezent, Gueye este suspendat din orice activitate. Potrivit articolului 72 din regulamentul disciplinar FRF, senegalezul riscă o suspendare cuprinsă între 2 ani și pe viață.
La prima vedere, Dinamo nu riscă vreo sancțiune, ținând cont că este vorba despre un caz izolat. Potrivit regulamentului ANAD, sancțiunile la nivelul clubului se aplică atunci când, la un control antidoping, sunt depistați cu substanțe interzise cel puțin 3 jucători.

GUEYE, PRINS DOPAT CU COCAINĂ! SENEGALEZUL A MAI BIFAT 4 APARIȚII LA DINAMO, DUPĂ MECIUL CU FCSB DIN CUPA ROMÂNIEI

Gueye a jucat 45 de minute în meciul câștigat de Dinamo în fața FCSB-ului, în Cupa României. "Câinii" au dat lovitura în minutul 55, prin Adam Nemec și s-au calificat în sferturi. Trupa lui Ionel Gane a trecut apoi de Dunărea Călărași, scor 3-1. Astra Giurgiu, Viitorul Tg. Jiu și Universitatea Craiova sunt celelalte echipe calificate în semifinale.
De la meciul cu FCSB din Cupa României, Gueye a mai evoluat în 4 partide pentru Dinamo, în toate ca integralist:
  • Dinamo - Sepsi 0-0
  • Astra - Dinamo 2-0
  • Dinamo - Viitorul 0-5
  • Voluntari - Dinamo 1-1

PROBLEME MARI PENTRU DINAMO, DUPĂ CE GUEYE A FOST DEPISTAT CU COCAINĂ!

Suspendarea lui Gueye reprezintă o lovitură puternică pentru Dinamo. La ora actuală, Ionel Gane nu se poate baza nici pe accidentații Adam Nemec și Andrei Blejdea în faza ofensivă. Astfel, Robert Moldoveanu rămâne singurul jucător care poate evolua în atacul "câinilor" în următoarea perioadă.
Magaye Gueye a ajuns la Dinamo în luna octombrie, liber de contract, de la Qarabag. Atacantul senegalez, cotat la 400.000 de euro pe transfermarkt.com, a bifat 18 apariții în tricoul formației din "Ștefan cel Mare", reușind să înscrie 3 goluri.
De-a lungul carierei, Gueye a mai evoluat la Strasbourg, Everton, Brest, Millwall, Adanaspor, Osmanlispor și Qarabag. Atacantul de 30 de ani are și 3 selecții la naționala U23 a Senegalului.
Fotbal
Pochettino, făcut praf în conflictul cu Messi: "El nu o să uite niciodată asta! I-a rănit orgoliul!"
ACUM 24 MINUTE
Romanian Liga I
Încă un atacant pentru Dan Petrescu! Ce super-transfer a reușit CFR Cluj
ACUM O ORĂ