Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona, egalată în ultimele minute la Granada! Dani Alves, primul assist în tricoul blaugrana după 6 ani

Bianca Dumitru

Publicat 08/01/2022 la 21:29 GMT+2

Barcelona a ajuns la 5 meciuri fără înfrângere în La Liga, dar echipa lui Xavi nu a reușit în această seară să o învingă pe Granada, în deplasare, meciul încheindu-se cu scorul de 0-1.

Granada-Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Barcelona a remizat în această seară, în deplasare, în compania celor de la Granada, cu scorul de 1-1, într-un meci din a 20-a etapă a campionatului Spaniei.
Catalanii au deschis scorul pe stadionul Nuevo Los Carmenes prin Luuk de Jong, în minutul 57, după o pasă a lui Dani Alves, care s-a aflat în această seară la prima sa prezență în La Liga după aproape 6 ani.
În minutul 80, catalanii au rămas în inferioritate numerică, Gavi încasând al doilea cartonaș galben, iar cei de la Granada au reușit să le pună probleme jucătorilor lui Xavi. Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 89, prin Puertas, care a stabilit astfel scorul final.
Citește și:
În urma rezultatului din această seară, Barcelona a ajuns la 5 meciuri fără înfrângere în La Liga. Catalanii au 32 de puncte și sunt pe locul 6, la 14 puncte de liderul clasamentului, Real Madrid.
Pentru echipa lui Xavi urmează meciul cu Real Madrid, din semifinalele Super Cupei Spaniei, programat pe 12 ianuarie, în Arabia Saudită.
Apoi, catalanii vor înfrunta Athletic Bilbao în optimile Cupei Regelui, iar următorul meci din La Liga este programat abia pe 23 ianuarie, pe terenul celor de la Alaves.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo