Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

A dat de pământ cu Real Madrid și și-a destăinuit dragostea față de Leo Messi: "Este Dumnezeu pentru argentinieni"

Tibi Munteanu

Publicat 26/04/2023 la 17:16 GMT+3

Valentin "Taty" Castellanos a făcut meciul vieții aseară contra lui Real Madrid, marcând nu mai puțin de 4 goluri în poarta apărată de Lunin, aplicând o nouă înfrângere madrilenilor. Atacantul argentinian îl idolatrizează pe Lionel Messi și a avut cuvinte uriașe pentru starul "pumelor".

Taty Castellanos

Credit imagine: Imago

Real Madrid a cedat aseară cu scorul de 4-2 pe terenul celor de la Girona, într-un meci contând pentru a 31-a etapă din La Liga, periclitându-și astfel și ultimele șanse de a se mai lupta la campionat cu marea rivală, FC Barcelona.
Elevii lui Carlo Ancelotti au fost surprinși de evoluția argentinianului Valentin Castellanos, care a bifat un "poker".

Coșmarul Realului în meciul cu Girona s-a declarat un fan înrăit al lui Leo Messi

"Taty" Castellanos a fost remarcatul partidei cu ale sale 4 goluri și a atras atenția oamenilor din presa iberică și cea internațională. Fiind din Argentina, este cumva normal faptul că îl idolatrizează pe Lionel Messi și a recunoscut acest lucru într-un interviu cu Gerard Romero.
Atacantul Gironei a avut doar cuvinte mari pentru Leo Messi, numindu-l cel mai bun fotbalist din lume și a dezvăluit că pentru argentinieni, vedeta lui Paris Saint-Germain este precum un zeu și a recunoscut că succesul de la Campionatul Mondial din Qatar l-a impresionat până la lacrimi.
"Întotdeauna mi-a plăcut mai mult Barça decât Madridul din cauza lui Leo Messi. El a fost întotdeauna un idol al meu și mi-a plăcut întotdeauna să-l văd jucând. Nu știu dacă Leo (n.r. Messi) a văzut meciul de ieri.
Vorbim despre cel mai bun jucător din lume. El este Dumnezeu pentru noi argentinienii. M-a făcut să plâng la Cupa Mondială", a spus Castellanos.
După aceste declarații, dar mai ales în urma evoluțiilor din partida de aseară, Castellanos a intrat în vizorul Barcelonei, părând a fi o soluție bună pentru postul de rezervă a lui Robert Lewandowski.
În acest sezon, primul al său pe plan european, Castellanos are 12 goluri și o pasă decisivă în cele 31 de partide jucate în tricoul Gironei, iar cota sa de piață este de doar 10 milioane de euro conform Transfermarkt, ceea ce îl face o adevărată țintă pentru conducerea catalanilor, având în vedere problemele financiare cu care se confruntă clubul.
Citește și:

"Taty" Castellanos a intrat în istorie după meciul cu Real Madrid

Titular în ofensiva Gironei, argentinianul Valentin Castellanos a scris istorie pe Estadio Municipal de Montilivi, marcând 4 goluri în poarta lui Lunin.
Vârful de 24 de ani joacă la Girona din vară, după ce a fost împrumutat timp de un sezon de la New York City FC, fiind prima sa experiență în fotbalul european și cu siguranță va rămâne cu o amintire superbă după acest sezon.
În urma celor 4 goluri marcate, Taty Castellanos a intrat în istoria La Liga, devenind primul fotbalist care a înscris de 4 ori în poarta lui Real Madrid, în secolul 21, într-un meci din campionatul Spaniei.
De doar 6 ori în istorie un jucător a marcat de 4 ori în campionatul Spaniei contra lui Real Madrid, în acelaşi meci. Ultimul care reuşise o astfel de performanţă fusese Esteban Echevarria. Fostul atacant de la Real Oviedo reuşea un poker contra formaţiei din capitala Spaniei în...1947.
Totodată, Castellanos este primul fotbalist în toată istoria care a marcat de 4 ori contra lui Real Madrid la sezonul de debut.
"Este o fericire. O noapte de vis. Nu mi-am imaginat asta niciodată. Îmi amintesc de familia mea, de oamenii din Argentina, din Mendoza, care mă susțin mereu.
A fost un vis să marchez un gol contra lui Real Madrid. Imaginaţi-vă cum mă simt după ce am făcut-o de patru ori. Vorbim despre cei mai buni din lume (n.r. cei de la Real Madrid). Am jucat foarte bine. Trebuia să câștigăm și am reușit", a spus Valentin Castellanos, potrivit Relevo.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo