Eurosport
Alaba a explicat votul său controversat pentru FIFA Best! De ce Benzema nu a fost primul pe lista sa
De
Publicat 28/02/2023 la 10:13 GMT+2
David Alaba s-a numărat printre votanții pentru titlul de cel mai bun jucător al anului la Gala FIFA Best, iar căpitanul Austriei a stârnit furia fanilor lui Real Madrid pentru că l-a pus pe Karim Benzema abia pe locul doi, după Messi. Fundașul madrilenilor a explicat că votul său a reprezentat opțiunea tuturor internaționalilor austrieci și de aceea coechipierul de la club a fost al doilea.
PAMPLONA, SPAIN - APRIL 20: David Alaba of Real Madrid celebrates 0-1 with Karim Benzema of Real Madrid during the La Liga Santander match between Osasuna v Real Madrid at the Estadio El Sadar on April 20, 2022 in Pamplona Spain (Photo by David S. Bustama
Credit imagine: Getty Images
David Alaba a stârnit o mare controversă prin votul său pentru gala FIFA Best. În calitate de căpitan al Austriei, fundașul lui Real Madrid l-a pus pe Lionel Messi pe prima poziție în topul celor mai buni jucători ai anului trecut, înaintea coechipierului Karim Benzema.
Fanii Realului au luat foc și au lansat o tiradă de insulte la adresa lui Alaba pe rețelele de socializare, pentru că a preferat unul dintre cei mai mari "dușmani" ai clubului în dauna unui coechipier.
Alaba a explicat de ce Benzema a fost a doua sa opțiune pentru titlul de fotbalistul anului
Fundașul austriac a dorit să pună capăt situației nedorite în care a ajuns, explicând că la naționala Austriei votează toți jucători în cadru intern, iar el, în calitate de căpitan, doar transmite rezultatul mai departe. Alaba a subliniat că îl apreciază enorm pe Benzema, pe care îl consideră cel mai bun atacant din lume.
"În urma premiilor FIFA The Best vreau să fac niște precizări. Echipa națională a Austriei a votat pentru acest premiu ca echipă, nu doar eu. Oricine din lot este eligibil să voteze și așa am procedat. Știe toată lumea, și mai ales Karim, cât de mult îl admir pe el și performanțele lui. Și am spus deja în mai multe rânduri că pentru mine este cel mai bun atacant din lume. Și este, fără îndoială.", a scris Alaba pe rețelele de socializare.
David Alaba a fost singurul jucător de la Real Madrid care l-a plasat pe Lionel Messi pe prima poziție în topul celor mai buni jucători din 2022. Luka Modric a fost celălalt "galactic" care a votat, iar croatul l-a pus pe Benzema pe prima poziție, urmat de Messi și Mbappe.
Multe dintre voturile pentru titlul de jucătorul anului au fost destul de ciudate. Spre exemplu, Lionel Messi l-a pus pe locul 1 pe Neymar, un vot dat cu sufletul, pentru că e clar că brazilianul a fost departe de alți fotbaliști de top în 2022. De asemenea, Luis de la Fuente, selecționerul Spaniei, nu a avut niciun jucător iberic în Top 3. Acesta i-a acordat 5 puncte lui Julian Alvarez, două puncte lui Jude Bellingham și unul lui Luka Modric.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo