Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ancelotti a vorbit despre viitorul său la Real Madrid

Ion Alexandru

Actualizat 25/02/2023 la 08:35 GMT+2

Carlo Ancelotti a adus trofeul Champions League în vara trecută la Madrid pentru a 14-a oară, dar viitorul său la Real nu este cert. Antrenorul italian are o propunere foate interesantă din Brazilia pentru preluarea echipei naționale cu obiectiv de a readuce titlul mondial la Rio după 24 de ani.

Carlo Ancelotti

Credit imagine: Getty Images

Ancelotti a revenit la Real după 6 ani în 2021 și a reușit să pună pe picioare o echipă lăsată cu moralul jos de către Zidane. Italianul l-a transformat pe Benzema în Balon de Aur, iar alături de investișiile masive făcute de Florentino Perez a ajutat Realul să întonerească echipa la mijlocul terenului, acolo unde tripleta Casemiro-Modric-Kroos era la finalul unui ciclu. Această întinerire a venit în același timp cu o un nou trofeu Champions League, iar fanii Realului știu cât de important a fost aportul lui Ancelotti. Italianul atre contract până în 2024 și nu se grăbește să-l prelungească. Mai mult, perspectiva provocării unui contract cu Federația din Brazilia îi surâde lui Ancelotti și există multe speculații în jurul unei plecări chiar din acest an.

Ancelotti calmează fanii lui Real Madrid

Ancelotti a câștigat 9 trofee pe banca tehnică a lui Real Madrid, dar în acest sezon din cauze multiple legate în principal de accidentări are șanse destul de mici de a repeta succesul din La Liga. În schimb, în Champions League, madrilenii au revenit spectaculos și au câștigat cu 5-2 într-o noapte memorabilă pe Anfield din Liverpool.
Citește și:
Cel mai bun antrenor din Europa în sezonul precedent visează la o dublă victorie în cea mai importantă competiție europeană și pentru asta are nevoie de liniște la Madrid. Chestionat de multe ori în privința posibilei plecări în Brazilia, italianul de 63 de ani a rspuns mereu evaziv. Nu și înaintea derby-ului de astăzi cu Atletico.
"Sper ca Nacho să rămână la Real, iar eu aș prefera să-l urmăresc la Madrid, nu de la televizor" a spus Ancelotti.
Real Madrid primește vizita lui Atletico într-un meci capital pentru finalul de sezon, în care echipa lui Ancelotti e singura capabilă de a opri Barcelona. Aruncați în afara Europei de către Manchester United, catalanii lui Xavi au 8 puncte avans în La Liga. Meciul de pe Bernabeu, care se va disputa de la ora 19.30, e un prilej de revanșă pentru Simeone, care a pierdut acasă în tur, dar și în Supercupa Spaniei, în fața lui Ancelotti.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo