Eurosport
Barcelona, dispusă la orice sacrificiu pentru Messi! Cum vrea să le egaleze oferta arabilor de la Al Hilal
De
Publicat 13/05/2023 la 09:26 GMT+3
Speculațiile privind viitorul lui Lionel Messi s-au înmulțit în ultima săptămână. Deși s-a spus că argentinianul a ajuns la un acord cu cei de la Al Hilal, jurnaliștii de la Marca au scris acum că Barcelona nu renunță la ideea de a-l readuce pe Camp Nou, luptându-se să îi ofere un contract atractiv.
Leo Messi warms up during a Paris Saint-Germain training session on May 11, 2023 in Paris, France
Credit imagine: Getty Images
Lionel Messi va rămâne liber de contract la finalul acestui sezon, când îi expiră înțelegerea cu PSG. În această săptămână, speculațiile privind viitorul argentinianului s-au înmulțit, jurnaliștii din Franța anunțând că Messi și-a dat acordul pentru a juca la Al Hilal din vară, detaliile contractului fiind aproape finalizate.
Alte publicații internaționale au reamintit, însă, de faptul că fotbalistul nu vrea să plece deocamdată din Europa, dorindu-și să mai evolueze cel puțin încă un sezon în fotbalul de top.
În acest weekend, cei de la Marca au anunțat că, deși are probleme financiare importante, Barcelona va încerca în această perioadă să-i ofere lui Messi un contract foarte atractiv, catalanii fiind deciși să se lupte de la egal cu cei de la Al Hilal.
"Se așteaptă ca Lionel Messi să plece de la Paris Saint-Germain în această vară, când îi expiră contractul, dar încă nu a luat o decizie finală cu privire la viitorul său.
În prezent, există doi pretendenți principali care vor să-l transfere pe căpitanul Argentinei. Clubul din Arabia Saudită, Al Hilal, și fosta sa echipă, Barcelona, vor concura pentru a-și asigura semnătura lui Messi după încheierea acestui sezon.
În Arabia Saudită, Messi ar putea semna pentru Al Hilal. Se zvonește că clubul îi va oferi un contract care l-ar face să câștige 400 de milioane de euro pe an. Această ofertă va fi cu siguranță mai bună decât cea a Barcelonei sau decât orice altă ofertă potențială de la un club european. [...]
Între timp, Barcelona încearcă să-l atragă pe Messi înapoi la echipa unde a câștigat numeroase titluri. Ar fi încântat să revină pe Spotify Camp Nou, dar problemele financiare ale clubului îl pot împiedica să facă acest lucru.
Barcelona este totuși optimistă că s-ar putea găsi o soluție, pentru că înțelege că discuțiile cu La Liga în încercarea de a primi aprobarea pentru planul de viabilitate sunt pe drumul cel bun. De fapt, ei cred că au rezolvat deja problema", au notat jurnaliștii din Spania.
Citește și:
REÎNCEP NEGOCIERILE PENTRU PRELUNGIREA CONTRACTULUI CU PSG?
În această săptămână, după ce s-a spus că despărțirea argentinianului de campioana din Ligue 1 este inevitabilă, presa din Anglia a anunțat și că ar fi avut loc o răsturnare de situație în relația dintre Messi și PSG.
Conform englezilor de la The Times, oficialii clubului de pe Parc des Princes nu exclud reluarea discuțiilor cu agentul lui Messi pentru prelungirea contractului care expiră pe 30 iunie.
Se pare că parizienii cred ca ar putea ajunge la un acord cu argentinianul din mai multe motive. Cel mai important este faptul că, din punctul lor de vedere, variantele pe care Leo le are, Barcelona, Al-Hilal și Inter Miami, au șanse mici de reușită.
Asta pentru că revenirea în Spania e greu de realizat din cauza problemelor financiare ale catalanilor, iar în afara Europei Messi nu este încă interesat să semneze, dorindu-și să mai continue cel puțin un sezon în fotbalul de top.
Astfel, potrivit sursei citate, argentinianul vede Parisul drept "cea mai simplă soluție pentru planul său de a continua în fotbalul de elită și de a încerca să câștige mai multe trofee importante".
În reluarea negocierilor ar fi contat foarte mult și mesajul transmis vinerea trecută de Messi, prin care acesta și-a cerut iertare, iar acum prelungirea contractuală, care părea imposibilă în urmă cu câteva zile, este aparent fezabilă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo