Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona, OUT din Champions League?! Inspectorii UEFA n-au milă de catalani și vor să-i excludă

Bianca Dumitru

Publicat 01/06/2023 la 20:24 GMT+3

Barcelona a fost acuzată oficial, în urmă cu aproape 3 luni, pentru corupție în afaceri. Jurnaliștii din Spania au anunțat acum că anchetatorii UEFA ar fi ajuns la concluzia că clubul blaugrana a încercat să influențeze rezultatele meciurilor, urmând a propune excluderea echipei din Champions League.

Barcelona's Brazilian forward Raphinha celebrates scoring his team's third goal during the Spanish league football match between FC Barcelona and Real Betis at the Camp Nou stadium in Barcelona on April 29, 2023.

Credit imagine: Getty Images

Barcelona a devenit campioană în La Liga, dar clubul blaugrana nu a avut o primăvară prea liniștită, fiind zguduit de un scandal în care sunt anchetate presupuse fapte de corupție.
În urmă cu circa 3 luni, Barcelona a fost acuzată oficial pentru corupție în afaceri, doi elvețieni fiind desemnați de UEFA să se ocupe de anchetă. Jurnaliștii de la Mundo Deportivo au anunțat în această săptămână că există 3 scenarii posibile pentru catalani, verdictul fiind așteptat în următoarele săptămâni.
Astăzi, cei de la publicația spaniolă ABC au dezvăluit că inspectorii UEFA ar fi decis să propună excluderea echipei lui Xavi din Champions League. Anchetatorii ar fi descoperit că Barcelona ar fi încercat, prin colaborarea lui Negreira, să influențeze rezultatele meciurilor.
Aceștia urmează să-i prezinte rezultatele anchetei lui Aleksandr Ceferin pe 12 iunie, în cadrul Comisiei de Etică a UEFA, președintele forului european urmând să decidă dacă această sancțiune dură le va fi aplicată catalanilor în următorul sezon.
Citește și:

CE SUME DE BANI I-A PLĂTIT BARCELONA LUI NEGREIRA ȘI SUB CE PRETEXT

Presa iberică a prezentat în luna martie sumele de bani plătite de clubul blaugrana către compania lui Negreira. Conform celor de la As.com, Barcelona a făcut plăți în valoare totală de 7,3 milioane de euro în perioada 2001 - 2018.
Potrivit documentelor instituției judiciare, în perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2014, plățile au depășit două milioane de euro, în timp ce între 2014 și 2015 au fost plătite peste 1,2 milioane de euro.
Jurnaliștii spanioli notează că cele mai multe sume de bani au fost virate sub pretextul de "consiliere tehnică video", în timp ce pentru sumele mai mari plățile se făceau pentru presupusa "înregistrare a meciurilor" și "vizionare de" mai multe competiții relevante, printre care s-a numărat și Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia din 2014.
Conform BBC, oficialii Barcelonei au recunoscut că au făcut plăți spre compania lui Negreira, pe care l-au descris drept un "consultant tehnic extern" al cărui scop a fost realizarea de rapoarte video despre arbitrii profesioniști pentru "a completa informațiile adunate de staff-ul tehnic".
Șefii de pe Camp Nou au adăugat că aceste contracte pentru rapoarte sunt "o practică obișnuită în rândul cluburilor profesioniste".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo