Eurosport
Barcelona pregătește noi transferuri chiar dacă nu l-a înregistrat pe Kounde! Situație incredibilă pe Camp Nou
De
Publicat 14/08/2022 la 14:48 GMT+3
Barcelona a trecut printr-una dintre cele mai negre perioade din istoria clubului din punct de vedere economic. Catalanii au avut datorii imense, dar au reușit să se redreseze și să aibă una dintre cele mai bune campanii de transferuri din această vară.
Planen weitere Transfers: Xavi Hernandez und Joan Laporta
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Dani Morar
Joan Laporta, președintele Barcelonei, a declarat că dorește să mai transfere jucători, în ciuda problemelor financiare care i-au împiedicat să îi înregistreze pe toți cei nou veniți. Clubul este obligat să își reducă masa salarială pentru a-l putea înregistra și pe Jules Kounde, francezul ajuns de la Sevilla.
Barcelona a reușit să vândă 24,5% din Barca Studios pentru suma de 100 de milioane de euro. Acești bani au fost folosiți pentru înregistrarea a 4 dintre cei 5 nou veniți. Lewandowski, Raphinha, Christensen și Kessie au avut drept de joc în partida cu Rayo Vallecano, după ce conducerea a reușit să le rezolve situațiile. Primii trei au fost titulari, însă catalanii au încheiat 0-0 primul meci din noul sezon.
"Se lucrează la plecări. Încă avem timp pentru noi transferuri în această perioadă", a declarat Laporta, citat de Daily Mail.
Barcelona a cheltuit peste 150 de milioane de euro în această vară, o sumă imensă având în vedere datoriile de peste 1,3 miliarde de euro din momentul în care Laporta a preluat clubul. Acum se lucrează intens la una sau două plecări din lot și mai multe reduceri salariale care să ajute pentru a nu mai fi probleme legate de fair play-ul financiar.
Citește și:
Frenkie de Jong, Depay și Aubameyang sunt principalii vizați să plece
Principala problemă este reprezentată de plecarea lui Frenkie de Jong. Un transfer al olandezului la Chelsea sau Manchester United ar fi o adevărată gură de oxigen pentru spanioli. Barcelona ar scăpa de salariul mare al mijlocașului și ar obține peste 80 de milioane în schimbul său. Chiar dacă a fost inters din Premier League, de Jong ar vrea să continue la Barcelona și nu se grăbește să își facă bagajele. Xavi l-a trimis pe banca de rezerve în partida cu Rayo, dându-i de înțeles că nu se mai bazează pe el.
Printre fotbaliștii care ar putea pleca de pe Camp Nou se află și Memphis Depay, ajuns la Barcelona la începutul acestui an. Atacantul nu are șanse prea mari de a mai prinde primul 11 al lui Xavi după transferurile din această vară, astfel că șefii clubului blaugrana vor încerca să-l vândă pentru a obține în schimbul lui o sumă importantă de bani.
În aceeași situație se află și Pierre Emerick Aubameyang, dar catalanii nu doresc să se despartă de doi atacanți dintr-un foc. Gabonezul este dorit de Thomas Tuchel la Chelsea, însă rămâne de văzut care dintre ei va rămâne ca variantă de rezervă pentru Lewandowski.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo