Barcelona, pregătită de un val de plecări în vară pentru a putea aduce noi întăriri. Planul conducerii

FC Barcelona traversează o perioadă nefastă din punct de vedere financiar, însă chiar și așa, conducerea clubului face eforturi pentru a putea menține clubul la un nivel important și competitiv, însă pentru a putea avea parte de noi întăriri, catalanii vor trebui să vândă masiv în perioada de transferuri din vară.

Joan Laporta

Credit imagine: Eurosport

FC Barcelona nu mai e în ultimii ani o echipă de speriat pe plan european, chiar dacă clubul a trecut prin mai multe perioade de reconstrucție. După campania de transferuri din vara trecută, suporterii catalanilor sperau că echipa va avea un sezon de succes, însă asta pare să se întâmple doar pe plan intern, în La Liga, acolo unde trupa lui Xavi ocupă poziția de lider.
Din Europa echipa a fost eliminată, iar de curând și-a mai ratat un obiectiv, Copa del Rey, acolo unde a pierdut în semifinale cu marea rivală, Real Madrid, cu scorul de 4-1 la general, după ce câștigase prima manșă.
Înfrângerea dureroasă împotriva lui Madrid a reafirmat nevoia de a face o a doua revoluție în lot pentru a putea concura la cel mai înalt nivel. Barça trebuie să semneze jucători care au confirmat deja la nivel înalt, dar pentru asta va trebui să vândă, mai ales că pe Camp Nou este așteptat cu brațele deschise și Lionel Messi.

Se anunță un val de plecări de pe Camp Nou în vară

FC Barcelona are mare nevoie de întăriri în campania de transferuri din vară, însă situația financiară a clubului este una dificilă, căutându-se soluții inclusiv pentru a-l putea readuce "acasă" pe Lionel Messi, a cărui perioadă contractuală alături de Paris Saint-Germain urmează să expire la finalul lunii iunie. Pentru asta, conducerea trebuie să facă un plan bine pus la punct prin care să-și asume vânzarea unor jucători atât pentru a obține venituri, dar și pentru a elibera bugetul de salarii, în conformitate cu prevederile regulamentului de fair-play financiar al La Liga.
Potrivit publicației spaniole Sport.es, catalanii speră să încaseze în jur de 120 de milioane de euro pe jucătorii pe care nu se bazează în momentul de față, forțând chiar plecarea unora de pe Camp Nou.
Primii pe listă sunt Francisco Trincao și Clement Lenglet, fotbaliști pe care Xavi nu se bazează. Portughezul este în momentul de față legitimat la Sporting Lisabona și clubul lusitan va trebui să achite 7 milioane de euro pentru a-l transfera definitiv, cu toate că acesta este cotat la 15 milioane conform Transfermarkt, însă Barca va păstra un procent de 50% dintr-un viitor posibil transfer. Cât despre fundașul central francez, acesta pare a fi o piesă importantă la Tottenham, iar londonezii probabil vor fi dispuși să îl cumpere pe jucătorul de 27 de ani, mai ales că a sa cotă de piață este de doar 12 milioane de euro, ceea ce ar reprezenta un adevărat "chilipir" pentru bugetul formației din Premier League.
De altfel, clubul blaugrana ia în considerare ca doar Abde să revină după împrumut, în timp ce îi va scoate pe ceilalți jucători împrumutați la vânzare. Este vorba de Samuel Umtiti (Lecce), Sergino Dest (AC Milan), Nico Gonzalez (Valencia) și Alex Collado (Elche).
Chiar și așa, veniturile din aceste posibile vânzări nu vor fi suficiente pentru Barça, astfel că cei din conducerea clubului catalan vor fi nevoiți să se gândească și la jucătorii pe care Xavi îi are în prezent la dispoziție. Pe lista fotbaliștilor mai puțin utilizați se află Ferran Torres, Ansu Fati, Jordi Alba și chiar Eric Garcia. Alți jucători de care s-ar putea despărți Barcelona ar putea fi Sergi Roberto, Marcos Alonso sau Franck Kessie, însă lotul ar trebui întărit, ținând cont că doar 22 de fotbaliști alcătuiesc în prezent echipa lui Xavi.
Se pare că va fi o vară plină pentru Barcelona, așa cum s-a întâmplat și anul trecut și se așteaptă ca echipa să iasă mult mai puternică după această fereastră de transferuri.
Citește și:

FC Barcelona, magnet pentru jucătorii liberi de contract

În ciuda problemelor financiare, Barcelona reprezintă un brand uriaș la nivel internațional și asta face ca unii fotbaliști să fie atrași să îmbrace tricoul blaugrana chiar dacă sunt ofertați și de către alte cluburi, de cele mai multe ori chiar mai bine din punct de vedere salarial.
Totuși, catalanii ar putea avea parte de o vară spectaculoasă în privința fotbaliștilor pentru care nu ar trebui să plătească nicio sumă de transfer, însă ar trebui să elibereze finanțe din buget pentru a-i putea înregistra, așa cum s-a întâmplat și anul trecut cu danezul Christensen sau mijlocașul Kessie.
Printre țintele liderului din Spania sunt Lionel Messi, Inigo Martinez, Marcus Thuram, Ilkay Gundogan și Marco Asensio, toți 5 având în comun faptul că rămân liber de contract începând cu 1 iulie, pentru toți existând suspiciuni că s-ar fi înțeles deja cu formația catalană în privința viitorului transfer.
Astfel, dacă Barcelona i-ar putea atrage pe acești fotbaliști s-ar acoperi foarte bine pe posturi și cu siguranță ar avea parte de un plus în ceea ce privește performanțele sportive din sezonul următor, însă rămâne de văzut care vor fi jucătorii care vor putea fi atrași și convinși să vină pe Camp Nou.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo