Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona, victorie cu Almeria în ultimul meci al lui Pique pe Camp Nou. Legendarul fundaș, aplauze la scenă deschisă

Eurosport
DeEurosport

Publicat 05/11/2022 la 23:56 GMT+2

Barcelona s-a impus cu scorul 2-0 în fața celor de la Almeria, într-o partidă din etapa a 13-a din LaLiga, moment care a marcat și retragera lui Gerard Pique din fotbal.

Gerard Piqué (FC Barcelona) controla el balón.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Maria Olteanu
Meciul Barcelonei cu Almeria, contând pentru etapa a 13-a din LaLiga, a însemnat ultima partidă a lui Gerard Pique în fața propriilor fani, pe Camp Nou. Nu mai puțin de 92.605 suporteri au fost prezenți pentru a-și lua rămas-bun de la cel care a marcat 53 de goluri în cele 615 prezențe avute în tricoul catalanilor.
Barcelona a început confruntarea cu Almeria cu gândul la succes, căci victoria îi asigura formației lui Xavi venirea pe primul loc în ierarhie, depășind cu două puncte rivala de la Madrid.
În minutul 5 al întâlnirii de pe Camp Nou, Torres a trimis o lovitură de cap spre poarta vizitatorilor, iar mingea a ajuns în mâna lui Kaiky. Centralul duelului a consultat sistemul VAR și a pus balonul la punctul de la 11 metri, semnalând hențul comis de fundașul celor de la Almeria.

Barcelona, victorie pe Camp Nou cu Almeria la ultimul meci al lui Pique

Robert Lewandowski nu a reușit deschiderea scorului, irosind penalitatea și menținând egalitatea pe tabelă, scor 0-0.
Oaspeții au avut prima ocazie a întâlnirii în minutul 28, după ce Ramazani a scăpat singur cu Ter Stegen, însă goalkeeper-ul Barcelonei s-a opus deschiderii de scor.
Până la pauză nicio formație nu a reușit să miște tabela, iar primul gol al meciului a venit după întoarcerea de la vestiare pentru amfitrioni.
Dembele a primit o minge în flancul drept, și-a făcut loc printre doi fotbaliști adverși și a introdus mingea în ațe pentru 1-0 pe Camp Nou.
Băieții lui Xavi au continuat să atace la poarta lui Martinez în căutarea celui de-al doilea gol. Goalkeeper-ul s-a opus la execuția lui Fati, însă De Jong a stat pe recepție și a expediat mingea în plasă, mărind ecartul formației sale.
Un moment emoționant a avut loc în minutul 83, atunci când cel care a purtat banderola de căpitan a Barcelonei, Gerard Pique, a părăsit terenul în lacrimi, în aplauzele unui stadion ridicat în picioare la ultimele momente ale legendarului fundaș pe gazonul de pe Camp Nou.
S-a terminat 2-0 pentru gazde, iar în urma acestui rezultat Barcelona preia șefia în LaLiga și urcă pe prima poziție, cu 34 de puncte, la două în spatele Realului, dar și cu meci în plus, în timp ce Almeria rămâne în partea de jos a clasamentului, pe locul 15, cu 13 puncte.
Runda viitoare, Barcelona se va deplasa la Osasuna, marți, 8 noiembrie, de la ora 22:30, în timp ce Almeria va primi pe teren propriu vizita celor de la Getafe, miercuri, 9 noiembrie, de la ora 20:00.

Barcelona - Almeria 2-0 | Echipele de start

  • Barcelona: Ter Stegen - Balde, Pique, Alonso, Alba - Pedri, Busquets, De Jong - Dembele, Lewandowski, Torres. Rezerve: Bellerin, Casado, Christiensen, Fati, Garcia, Gavi, Pena, Raphinha, Riad, Tenas, Torre. Antrenor: Xavi
  • Almeria: Martinez - Mendes, Kaiky, Ely, Chumi, Akieme - Robertone, Melero, Costa - Leo Baptistao, Ramazani. Rezerve: Babic, Centelles, De La Hoz, Eguauras, Embarba, Lazaro, D. Lazaro, Portillo, Pozo, Puigmal, Sousa, Toure. Antrenor: Rubi
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo