Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona, victorie muncită cu Valencia, într-un meci cu două goluri anulate! Catalanii au avut marile ocazii

Bianca Dumitru

Actualizat 30/10/2022 la 00:01 GMT+3

Barcelona a câștigat în această seară, scor 0-1, pe terenul Valenciei, într-un meci din a 12-a etapă a La Liga. Fiecare echipă a avut câte un gol anulat, iar catalanii au avut marile ratări ale partidei.

Valencia - Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Barcelona s-a impus cu greu în această seară, în fața celor de la Valencia, cu scorul de 0-1, într-un meci contând pentru a 12-a etapă din La Liga.
Echipa lui Xavi a dominat meciul, atât în ceea ce privește posesia, cât și în privința ocaziilor de gol. Catalanii au avut prima șansă de a marca în minutul 13, când Ansu Fati a rămas singur cu portarul și a încercat o scăriță, dar goalkeeper-ul gazdelor a intervenit perfect.
După doar 10 minute, decarul Barcelonei a reușit să trimită balonul în plasă, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.
Oaspeții ar mai fi putut să înscrie o dată până la pauză, dar balonul trimis cu capul de Lewandowski spre poartă a lovit bara, astfel că cele două echipe au intrat la cabine la egalitate.
Citește și:

Lewandowski a adus victoria Barcelonei în prelungiri

În startul reprizei secunde, Valencia a înscris prin Lino, dar reușita gazdelor le-a fost anulată pe motiv de henț. În minutul 54, Ansu Fati a ajuns într-o poziție foarte bună, dar a șutat pe lângă poartă.
Catalanii au mai avut și alte ocazii până la fluierul de final, însă golul a venit abia în cel de-al treilea minut de prelungiri, când Robert Lewandowski a primit o pasă foarte bună de la Raphinha și a șutat din prima, fără șanse pentru portarul gazdelor.
În urma acestui rezultat, Barcelona a urcat pe locul 1, fiind la egalitate de puncte cu cei de la Real Madrid, care au un meci mai puțin disputat (joacă duminică, de la ora 17:15, cu Girona), în timp ce Valencia este pe a 10-a poziție a clasamentului, cu 15 puncte.
În următoarea etapă din La Liga, catalanii vor primi vizita celor de la Almeria, iar Valencia va juca pe terenul celor de la Real Sociedad. Până la acel meci, echipa lui Xavi o va înfrunta marți, în deplasare, pe Viktoria Plzen, într-o partidă contând pentru ultima etapă a grupelor Champions League.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo