Carlo Ancelotti se retrage de la Real Madrid! Anunțul făcut de uriașul antrenor italian
Publicat 28/05/2024 la 13:20 GMT+3
Carlo Ancelotti a anunțat că se va retrage de la Real Madrid, deși tehnicianul italian e unul dintre cei mai curtați antrenori din lume. La 64 de ani, "Don Carlo" va mai activa pe banca tehică doar doi ani, până când îi expiră contractul cu formația blanco.
Carlo Ancelotti (Real Madrid)
Credit imagine: EFE
În ultimul an și jumătate, Ancelotti a fost "momit" cu sume impresionante de arabi, dar a avut pe masă și o ofertă greu de refuzat, de la cea mai puternică națională din istorie: Brazilia. Chiar a existat un acord de principiu pentru preluarea selecao, dar, în cele din urmă Florentino Perez l-a convins să rămână pe Bernabeu și să își prelungească înțelegerea până în 2026.
Înainte de ultima partidă din sezon, finala cu Dortmund, în UCL, italianul a anunțat că își va duce contractul la bun sfârșit cu Real Madrid, apoi se va retrage din fotbal. El a precizat că șansele să mai antreneze vreo altă echipă în viitor sunt "0", lucru de înțeles în contextul în care, în 2026, va împlini 67 de ani.
"Mă voi retrage de la Real Madrid, dar mai întâi vreau o altă Ligă a Campionilor", a spus celebrul tehnician italian.
Un jucător uriaș, care a câștigat 4 titluri în Serie A (unul cu Roma și 3 cu AC Milan), dar și două Cupe ale Campionilor, Ancelotti s-a transformat într-unul dintre cei mai titrați antrenori din istorie. Le-a antrenat pe Juventus, Milan, Chelsea, PSG, Bayern sau Real Madrid, câștigând titlul în Serie A, Premier League, Ligue 1 și Bundesliga. Are 4 Ligi ale Campionilor în palmares (câte două cu Milan și Real), fiind desemnat de IFFHS în trei rânduri antrenorul anului: 2007, 2014 și 2022.
Faptul că Ancelotti va rămâne la Madrid până în 2026 are și un mic dezavantaj, în sensul în care nu puține publicații din Vest acreditaseră ideea că italianul va da curs unei alte provocări vara viitoare, urmând ca în locul lui să vină Xabi Alonso. Ca atare, șansele ca antrenorul lui Leverkusen să îl urmeze pe Don Carlo pe banca formației blanco scad, cel puțin pe termen scurt, fiind greu de crezut că tehnicianul spaniol nu va fi sub contract cu un club mare din vara anului viitor, având în vedere cât de mult i-a crescut cota. El a fost curtat insistent în ultimele luni de Liverpool și Bayern, dar a anunțat că va mai rămâne un an pe banca "farmaciștilor", dorind să își ducă proiectul la capăt.
Ancelotti, despre secretul sezonului formidabil al lui Real Madrid
În așteptarea lui Mbappe, care va sosi în această vară la Madrid, puțini își imaginau că Real va scrie istorie în această stagiune. În sezonul trecut, gruparea blanco pierduse titlul în fața Barcelonei, iar numeroasele accidentări din toamnă nu ofereau perspective pentru performanțe de referință.
În Open Media Day de dinainte de finala UCL de sâmbătă, cu Dortmund, Ancelotti a explicat că jucătorii săi au format un grup extrem de puternic și, prin atitudine și dăruire, au reușit să bifeze o stagiune magică. "Niciun jucător nu este la fel de bun ca toți împreună", spunea legenda blanco, Di Stefano, iar această frază a devenit pildă în vestiarul "galacticilor".
"Fraza spusă de Di Stefano e cel mai mare adevăr din fotbal și ne-a permis să facem diferența în acest sezon. Atitudinea a fost cheia pentru a ieși din toate problemele pe care le-am avut. I-am avut accidentați pe Militao, Courtois, Vinicius, Bellingham, Camavinga sau Tchouameni, dar am rămas uniți, ca un tot, prin această putere colectivă am răzbit", a spus Ancelotti, citat de Marca.
Real Madrid e favorită uriașă în finala de pe Wembley, istoria cu 14 trofee Champions League (5 cucerite în ultimii 12 ani) cântărind decisiv în moralul jucătorilor. E vorba de un avantaj psihologic pe care fotbaliștii blanco îl au, dar și de un trac inevitabil al adversarilor, formația din capitala Spaniei având ceva din aura marelui său fan, Rafa Nadal, la Roland Garros.
Întrebat dacă backgroundul va juca un rol decisiv în perspecitva finalei de sâmbătă, Ancelotti a admis că trecutul oferă un atu în plus echipei sale din perspectivă mentală, însă subestimarea adversarului ar însemna calea sigură spre eșec.
"Este complicat și simplu să răspunzi la această întrebare. Noi ne-am creat o istorie în această competiție, istoria lui Real Madrid s-a născut odată cu această competiție. Pentru tot ce înseamnă clubul nostru, Liga Campionilor e ceva special, e o competiție unde lăsăm totul deoparte, ne concentrăm 100% și dăm cel mai bun randament.
Avem clar experiența în această competiție de partea noastră, dar nu jucăm singuri. În finală au ajuns cele mai bune două echipe din acest sezon. Alții ar fi vrut să fie aici, dar vor vedea meciul la televizor. Nu e suficient să ne ajute istoria, trebuie să ne ridicăm din nou la pretențiile unui meci cu o astfel de miză și sunt convins că o să reușim acest lucru", a mai spus Ancelotti.
Promo
Promo