Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Endrick, tot mai aproape de Real Madrid! Florentino Perez a acceptat "clauza anti-Haaland"

Cristian Mihală

Actualizat 05/12/2022 la 13:44 GMT+2

Endrick continuă să atragă atenția lumii fotbalului, iar Marca prezintă avantajele clare pe care Real Madrid le deține în lupta pentru semnătura mijlocașului ofensiv brazilian. Familia acestuia vrea să introducă o clauză "anti-Haaland", iar Florentino Perez pare să îşi fi dat deja acordul în acest sens.

Endrick a remporté le championnat brésilien avec Palmeiras en novembre dernier.

Credit imagine: Getty Images

Conducătorii lui Real Madrid au fost primii care i-au invitat pe părinții și pe fotbalistul sud-american să facă o vizită la centrul clubului, pentru a vedea de ce gruparea blanco este cea mai bună destinație pentru dezvoltarea unui puști talentat. Oficialii madrileni au prezentat atu-urile bazei de la Valdebebas, care ar putea deveni locul de muncă al tânărului din São Paulo din iulie 2024.
Câteva luni mai târziu, oficialii de pe Bernabeu au fost primii care au călătorit în Brazilia pentru a vedea de aproape primele meciuri ale lui Endrick ca profesionist. Niciun moment nu au pus presiune în direcția semnării contractului, având o relație extrem de bună atât cu clubul Palmeiras, cât și cu agentul jucătorului și cu familia acestuia.

Clauza anti-Haaland pentru transferul lui Endrick

În prezent, Marca susține că jucătorul și părinții acestuia înclină să îi spună un "da" hotărât lui Real Madrid, care s-a comportat exemplar, dar cu o condiţie: pe Bernabeu să nu sosească Haaland. Brazilianul îl consideră incompatibil pe norvegian şi probabil că nu agreează posibilitatea de a împărţi lumina reflectoarelor cu alt mare star. Probabil şi experienţa lui Odegaard la Madrid a contribuit pentru o astfel de doleanţă, însă cert e că Endrick şi sfătuitorii lui nu vor ca sud-americanul să joace în aceeaşi echipă cu maşinăria de goluri de la City.
În vara lui 2024, tocmai când Endrick împlinește 18 ani și va sosi în Europa, aşa cum se anticipează, Haaland va avea 24 de ani. Şi, în contextul în care s-a vorbit despre existenţa unei clauze a lui în contractul cu City tocmai din acel an, existau multe zvonuri care îl dădeau ca o variantă clară pentru Florentino Perez. Evident, părinţii lui Endrick nu au puterea să influențeze politica de transferuri al unei echipe, dar pot refuza să semneze pentru un club sau altul, în funcție de planurile acestuia pe piaţa de mercato.
Conform sursei citate, Real Madrid le-a transmis reprezentanţilor brazilianului că nu iau în calcul posibila semnare a norvegianului în viitor. Astfel, deși existența acelei clauze în contractul său cu Manchester City ar putea fi adevărată, Perez nu îl consideră pe Haaland o prioritate.
În concluzie, de unde marea rivală a Realului, Barcelona, părea să îşi fortifice poziția dominantă în privinţa transferului lui Endrick, acum Real Madrid e în pole-position, clubul blanco comportându-se ireproşabil în toate aspectele. Real i-a abordat chiar şi pe oficialii lui Palmeiras și continuă să facă demersuri pentru a bate palma cât mai curând pentru o sumă apropiată de 60 de milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo