Joao Felix are de ales între două echipe din Premier League! Unde ar putea ajunge în această iarnă

Joao Felix s-ar putea despărți în perioada de mercato din iarnă de Atletico Madrid, iar pe urmele sale se află mai multe cluburi importante din Premier League, cum ar fi Arsenal și Manchester United. Jurnaliștii din Franța au anunțat care este preferința portughezului.

Joao Felix

Credit imagine: Getty Images

Joao Felix are șanse tot mai mari de a se despărți de Atletico Madrid în perioada de mercato de la începutul anului 2023. Potrivit presei internaționale, relația din fotbalist și antrenorul Diego Simeone nu s-a îmbunătățit, iar lusitanul nu-și mai dorește să continue la echipa la care nu poate ieși în evidență.
Astfel, jurnaliștii din presa internațională au anunțat la începutul lunii decembrie că oficialii clubului de pe Civitas Metropolitano au luat decizia de a asculta ofertele venite pe numele lui Joao Felix în următoarea fereastră de transferuri.
Pe urmele tânărului fotbalist portughez se află mai multe cluburi importante din Premier League. Potrivit lui Alexis Bernard, jurnalist de la Le10Sport, Felix își va decide viitorul în următoarele săptămâni, urmând a alege între două echipe importante. Este vorba despre Arsenal și Manchester United.
Rămâne de văzut care dintre cluburi va face o ofertă mai bună, în condițiile în care cei de la As.com au anunțat că madrilenii vor lua în considerare doar propunerile care se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro.
Citește și:

JOAO FELIX, CEL MAI SCUMP JUCĂTOR DIN ISTORIA LUI ATLETICO MADRID

Atletico l-a transferat pe Joao Felix de la Benfica în 2019 pentru 126 de milioane de euro (record absolut pentru cei porecliți "los colchoneros"), internaționalul portughez semnând un contract pe șapte ani.
De când portughezul a ajuns la clubul madrilen, doar Luis Suarez (34 goluri) a marcat mai mult pentru Atletico decât Joao Felix (33), care a oferit și 16 pase decisive, însă relația sa cu Simeone este una rece.
Neînțelegerile au apărut la începutul acestui sezon și, deși Simeone a vorbit frumos despre jucătorul de 23 de ani în noiembrie, Gil Marin crede că o plecare a lui Joao Felix este de preferat.
Manchester United ar fi făcut o ofertă-mamut pentru Joao Felix, refuzată, după sosirea antrenorului olandez Erik ten Hag pe Old Trafford, dar și Bayern Munchen și-ar fi manifestat interesul pentru lusitan.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo