N'Golo Kante, aproape de plecarea din Premier League! La ce forță din Europa ar putea ajunge gratuit la vară

Atletico Madrid vrea să facă mai multe transferuri la finalul acestui sezon în care rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. Potrivit presei engleze, unul dintre jucătorii doriți pe Civitas Metropolitano este N'Golo Kante, mijlocașul lui Chelsea.

Kanté en août 2022.

Credit imagine: Getty Images

Atletico Madrid are un sezon destul de slab, iar conducerea de pe Civitas Metropolitano vrea să facă mai multe transferuri importante în vară pentru a schimba fața echipei.
Presa din Anglia, citată de Mundo Deportivo, a scris acum că unul dintre jucătorii care ar putea ajunge în lotul lui Diego Simeone este N'Golo Kante.
Mijlocașul de 31 de ani mai are contract cu Chelsea doar până la finalul acestui sezon și nu ar mai vrea să-și prelungească înțelegerea, urmând a pleca gratuit în vară de pe Stamford Bridge.
Astfel, pe urmele francezului se află mai multe echipe din Europa, printre care și Atletico Madrid, ai cărei șefi au luat deja legătura cu reprezentanții fotbalistului pentru a afla dacă este interesat să ajungă alături de compatrioții săi, Antoine Griezmann și Thomas Lemar.
Potrivit sursei citate, Kante este dorit și de Juventus, dar italienii ar avea de gând să facă un pas în spate după ce au aflat de interesul madrilenilor.
Citește și:

Kante a fost aproape de un transfer la Barcelona

FC Barcelona a avut o campanie de transferuri de răsunet în vara trecută, dar cu toate astea Xavi mai are nevoie de întăriri pentru a construi un adevărat dream-team în viitor. Antrenorul catalanilor are nevoie de minim un mijlocaș central de mare valoare, care să ofere echilibru echipei.
Conform jurnaliștilor de la Sport.es, Barcelona a demarat în această iarnă negocierile cu N'Golo Kante, francezul care a strălucit în ultimii ani la Chelsea și care este pe placul lui Xavi. Managerul Barcelonei le-ar fi transmis șefilor clubului blaugrana să facă tot posibilul pentru a-l aduce pe Camp Nou, dar mutarea nu s-a concretizat în perioada de mercato de la începutul acestui an.
N'Golo Kante a început fotbalul în Franța, dar a jucat numai doi ani în Ligue 1, la Caen, iar în 2015 a ajuns la Leicester. După numai un an în tricoul "vulpilor", în care a pus umărul la cucerirea acelui titlu istoric, Chelsea a plătit pentru el 35,8 milioane de euro.
Francezul a devenit repede un om de bază al "albaștrilor", singurele perioade când a pierdut echipa fiind cele în care a avut probleme medicale, așa cum s-a întâmplat și în această stagiune.
Probabil cel mai bun sezon al lui Kante pe Stamford Bridge a fost 2020/21, când a fost omul cheie în câștigarea trofeului Champions League, făcând niște meciuri memorabile în fazele eliminatorii.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo