Eurosport
Real Madrid a pierdut primul meci al sezonului în La Liga! "Galacticii", răpuși de Rayo Vallecano
De
Publicat 07/11/2022 la 23:03 GMT+2
Real Madrid a fost învinsă cu 3-2 pe terenul celor de la Rayo Vallecano, în ultimul meci al etapei a 13-a din La Liga. Acesta a fost primul insucces stagional pentru campioana Spaniei, în competiția internă. În urma acestui rezultat, madrilenii au coborât pe locul doi în clasament, la două puncte distabță de Barcelona.
Rayo Vallecano-Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid s-a deplasat pe terenul lui Rayo Vallecano din postura de ocupantă a locului secund în La Liga, după ce Barcelona a câștigat lejer contra Almeriei. Derby-ul madrilen a început fulminant, cu gazdele deschizând scorul în minutul 5, prin Comesana.
Realul a preluat apoi frâiele partidei și a întors rezultatul. Modric a transformat un penalty în minutul 37, iar 4 minute mai târziu Militao a adus în avantaj echipa lui Ancelotti, reluând cu capul un corner executat perfect de Aensio. Galacticii nu și-au putut păstra avansul până la pauză, deoarece Alvaro Garcia a făcut 2-2 în minutul 44.
Rayo Vallecano - Real Madrid 3-2 | "Galacticii", prima înfrângere stagională în La Liga
În repriza secundă, Realul a încercat să revină la conducere, dar s-a lovit de o replică foarte bună a celor de la Rayo, care nu s-au mulțumit să se apere. Eforturile ofensive le-au fost răsplătite în minutul 67, când Dani Carvajal a comis un henț în careu și gazdele au primit penalty.
Courtois a parat execuția lui Oscar Trejo, dar arbitrul a decis repetarea loviturii de pedeapsă pentru că belgianul nu a avut niciun picior pe linia porții, dar și pentru că doi jucători ai Realului erau deja mult intrați în careu în momentul execuției. Trejo nu a mai ratat și a doua oară și Rayo era din nou în avantaj.
Până la final, Realul a atacat cu toate liniile, dar luciditatea a lipsit cu desăvârșire, iar absența lui Benzema de pe teren s-a simțit în ultimii 20 de metri. S-a terminat 3-2 pentru gazde și Real Madrid a pierdut pentru prima dată păe plan intern în acest sezon, ratând șansa de a obține a 7-a victorie consecutivă pe teren străin în debutul unei stagiuni și de a seta un nou record în istoria clubului.
În urma acestui rezultat, Real Madrid îi cedează Barcelonei șefia clasamentului din La Liga, catalanii având două puncte avans. În ultimele meciuri înaintea întreruperii pentru Campionatul Mondial, Real Madrid va juca cu Cadiz., pe Bernabeu, peste 3 zile, în timp ce Barcelona se va deplasa la Pamplona, pentru meciul cu Osasuna de marți seara.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo