Eurosport
Real Madrid, cu ochii pe unul din fotbaliștii cu care se confruntă în sferturile Ligii. Cine e ținta lui Ancelotti
De
Publicat 14/04/2023 la 10:22 GMT+3
Real Madrid e pregătită să aibă parte de o campanie de transferuri importantă în vara ce urmează, având în vedere că în sezonul în curs a avut parte de doar două noutăți pe Santiago Bernabeu. Pe lista lui Carlo Ancelotti se află unul dintre jucătorii cu care se confruntă madrilenii în momentul de față în sferturile UEFA Champions League.
Real Madrid's Italian coach Carlo Ancelotti addresses a press conference following a training session at the Ciudad Real Madrid training complex in Valdebebas, outskirts of Madrid, on March 18, 2023, on the eve of the Spanish league 'El Clasico' football
Credit imagine: Getty Images
După ce a câștigat campionatul în Spania și trofeul UEFA Champions League în sezonul anterior, Real Madrid a preferat să nu schimbe foarte multe în lotul echipei lui Ancelotti, investind în achiziția unui singur jucător în vara anului precedent. Aurelien Tchouameni este singurul fotbalist pentru care madrilenii au plătit, alături de mijlocașul francez sosind pe Bernabeu și Antonio Rudiger, însă fundașul central neamț a venit din postura de jucător liber de contract după despărțirea de Chelsea.
Cum șansele la câștigarea titlului în La Liga sunt destul de mici în momentul de față, rivala FC Barcelona aflându-se pe prima poziție la o diferență de 13 puncte față de trupa lui Carlo Ancelotti cu 10 etape rămase de disputat, conducerea Realului e hotărâtă ca în următoarea fereastră de transferuri să întărească echipa, având pe listă mai mulți jucători.
Ultima țintă a lui Ancelotti joacă chiar la rivala din sferturile Ligii
Real Madrid e convinsă că trebuie să facă investiții importante în achiziția de jucători în următoarea fereastră de mercato pentru a face față cu brio în sezonul următor în toate competițiile, iar pe lista scurtă se află jucători care impresionează la echipele lor de club. Unul dintre aceștia este chiar unul din adversarii madrilenilor din sferturile Ligii, Reece James, fundașul dreapta al celor de la Chelsea.
Potrivit Daily Mail, conducerea "los blancos" vrea să profite de situația în care se află Chelsea din punct de vedere financiar, echipa din Londra având nevoie disperată de a vinde jucători în vară pentru a nu încălca regulamentul de fair-play financiar și ar vrea să îl transfere pe britanicul de 23 de ani.
În momentul de față, Reece James este cotat la 70 de milioane de euro conform site-ului de specialitate Transfermarkt, are un contract valabil cu "albaștrii" până în vara anului 2028, însă madrilenii consideră că ar putea să îl aducă pe Santiago Bernabeu pentru o sumă de aproximativ 50 de milioane de euro, ceea ce ar reprezenta un chilipir având în vedere că fundașul dreapta al londonezilor a arătat că este unul dintre cei mai buni pe această poziție din Premier League și datorită vârstei ar putea fi un înlocuitor pe termen lung pentru Dani Carvajal, exact ceea ce caută Realul.
Reece James nu a avut o prestație foarte bună în fața campioanei en-titre din Spania în prima manșă a sferturilor UEFA Champions League, pentru că brazilianul Vinicius Junior i-a făcut viața grea în flancul drept al apărării, reușind câteva incursiuni bune și a încheiat partida și cu două pase decisive către Karim Benzema și Marco Asensio, însă chiar și așa, Ancelotti e conștient de valoarea pe care o are fotbalistul născut în Londra.
Citește și:
Reece James n-ar fi singurul fotbalist englez din lotul lui Real Madrid
Real Madrid are actualmente un lot de 25 de jucători cotat per total la 860,8 milioane de euro, dar niciunul dintre ei nu este englez, însă lucrurile s-ar putea schimba în vară, pentru că pe lângă Reece James, care ar putea ajunge pe Bernabeu, spaniolii sunt cu ochii și pe un alt tânăr talentat al naționalei lui Gareth Southgate.
Este vorba de Jude Bellingham, mijlocaș care este printre cei mai râvniți din Europa, fiind cotat la 120 de milioane de euro conform Transfermarkt. La doar 19 ani, fotbalistul legitimat la Borussia Dortmund a impresionat atât în Bundesliga, dar și în competițiile europene, iar nemții vor avea o misiune aproape imposibilă să-l mai țină pe Signal Iduna Park și în sezonul următor. Clubul își dorește o sumă uriașă pe jucătorul de 19 ani, însă pretențiile s-ar putea să nu fie îndeplinite de nicio formație care și-l dorește pe Bellingham.
Conform publicației Bild, spaniolii nu sunt dispuși să plătească 150 de milioane de euro, atât cât vor cei din conducerea lui Dortmund, dar și-au făcut calculele, urmând a oferi 100 de milioane de euro în schimbul lui Bellingham. Totuși, la această sumă s-ar adăuga și bonusuri cuprinse între 30 și 50 de milioane de euro, astfel încât transferul va ajunge, per total, la valoarea dorită de cei de la Dortmund.
Potrivit sursei citate, bonusurile vor fi stabilite în urma negocierilor dintre cele două cluburi, care s-au intensificat în ultima perioadă.
Real Madrid se va lupta pentru transferul lui Bellingham cu doar Manchester City, Liverpool retrăgându-se din această cursă din cauza sumei prea mari pe care ar implica-o, mai ales în condițiile în care echipa lui Jurgen Klopp va rata prezența în următorul sezon de Champions League.
Astfel, deși a avut doar 5 jucători englezi în echipă în toată istoria, pe Laurie Cunningham (1979-1984), Steve McManaman (1999-2003), David Beckham (2003-2007), Michael Owen (2004-2005) și Jonathan Woodgate (2004-2006), în următoarea fereastră de mercato ar putea sosi pe Bernabeu alți doi, Reece James și Jude Bellingham.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo