Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Real Madrid riscă să piardă 7 jucători liberi de contract! Benzema și Modric, printre cei vizați

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 03/10/2022 la 16:07 GMT+3

Real Madrid are un parcurs perfect până acum în Champions League și campionat, însă oficialii clubului trebuie să se ocupe urgent de reînnoirea contractelor a 7 jucători. Benzema, Modric și Kroos sunt pe lista celor care rămân fără contract în vara anului viitor și așteaptă noi oferte din partea conducerii.

Real Madrid's French forward Karim Benzema holds the trophy after the UEFA Super Cup football match between Real Madrid vs Eintracht Frankfurt in Helsinki, on August 10, 2022.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Real Madrid este într-o situație inedită pentru un club de o asemenea anvergură. Clubul blanco poate pierde 7 jucători importanți gratis în vara anului 2023. Chiar dacă există acorduri verbale cu mai mulți dintre aceștia, pericolul pândește la ușă deoarece, începând cu luna ianuarie, fiecare dintre ei ar putea semna gratis cu o altă echipă.
Real Madrid este cu gândul la al 15-lea trofeu în Champions League, Florentino Perez spunând că acesta este principalul obiectiv al galacticilor. Până acum, lucrurile au mers foarte bine în grupa campioanei Spaniei, care are maxim de puncte după 2 etape în UCL. Și în campionat lucrurile sunt aproape de perfecțiune, Real pierzând doar 2 puncte în 7 etape.
Citește și:

Real Madrid riscă să piardă 8 jucători liberi de contract

Karim Benzema
Francezul este principalul favorit la Balonul de Aur, având un sezon extrem de bun alături de Real Madrid. Atacantul pare să se fi înțeles deja cu Florentino Perez în privința unui nou contract, dar se așteaptă o perioadă care să nu fie atât de aglomerată pentru a se pune la punct anumite detalii.
Luka Modric
Croatul este unul dintre cei mai importanți oameni din echipa antrenată de Carlo Ancelotti. A câștigat Balonul de Aur în 2018, după un sezon culminat de calificarea Croației în finala Cupei Mondiale. Mijlocașul așteaptă o ofertă oficială și își dorește să continue pe Bernabeu.
Toni Kroos
În privința germanului, lucrurile sunt puțin mai complicate. El a fost trup și suflet pentru Real, dar a fost deranjat când antrenorul a decis să nu îl mai titularizeze atât de des. Kross și Modric au o vârstă și se încearcă un schimb de generații la mijlocul terenului.
Nacho Fernandez
Este unul dintre oamenii care și-au trecut în palmares 5 trofeee de Champions League cu Real Madrid, record pentru un singur jucător. Un nou contract pare o formalitate, astfel că jucătorul va continua, foarte probabil, la clubul blanco.
Lunin, Ceballos și Mariano Diaz
Situațiile celor 3 jucători nu sunt atât de clare precum ale celorlalți. Mariano Diaz a fost subiectul mai multor discuții încă din vara care tocmai a trecut, dar galacticii nu au putu scăpa de jucător. Este foarte posibil ca și Ceballos să plece, singurul dintre cei 3 care ar putea rămâne este Lunin. Contractul său poate fi prelungit cu un an, fiind un înlocuitor perfect pentru Courtois.
Real Madrid joacă miercuri cu Șahtior, în etapa a 3-a a grupelor Champions League. Toate partidele din competiția supremă vor fi în format LIVEBLOG pe site-ul Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo