Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Un fost atacant al Realului aruncă săgeți spre Ancelotti! "Aveam nevoie de un astfel de antrenor"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 28/07/2022 la 13:53 GMT+3

Luka Jovic, fostul atacant de la Real Madrid, simte că nu a primit destule șanse la clubul blanco. Deși nu a putut să se impună ca titular, crede că nu este în totalitate vina lui și aruncă săgeți spre fostul său antrenor, Carlo Ancelotti.

Luka Jovic și Carlo Ancelotti

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Luka Jovic a fost sub contract cu Real Madrid timp de 3 ani. Clubul din capitala Spaniei l-a adus pe atacantul sârb în vara lui 2019 pentru 60 de milioane de euro, după un sezon foarte bun făcut de acesta la Eintracht Frankfurt. Venit pe cai mari, el nu a reușit să se impună, poate și din cauza evoluțiilor fantastice ale lui Karim Benzema.
Jovic a fost împrumutat un sezon înapoi la Frankfurt, iar în această vară a făcut pasul la Fiorentina, unde se declară foarte mulțumit de ceea ce a găsit. Atacantul a debutat cum nu se putea mai bine la formația Viola și a înscris de 4 ori în primul său joc. Toate golurile au venit în repriza a doua a unui meci amical, când a marcat atât cât nu a reușit să o facă în 51 de meciuri pentru Real.
Într-un interviu, Jovic a ținut să îl înțepe pe fostul său antrenor de la Madrid, declarându-se satisfăcut de condițiile pe care le-a găsit în Italia.
"Aveam nevoie de un astfel de antrenor, care să mă împingă de la spate să muncesc mai mult. Sper să fac lucruri grozave cu Vincenzo Italiano. Am ales Florența din mai multe motive. Cel mai important a fost ambiția și jocul ofensiv.
Este unul dintre puținele cluburi din Italia care joacă atât de ofensiv. După cum știți, au trecut mulți jucători sârbi pe la acest club și obiectivul meu este să le urmez performanțele pe care le-au realizat aici", a declarat Jovic, conform Mundo Deportivo.
Citește și:

Jovic, apărat și de actualul antrenor

Antrenorul Fiorentinei, Vincenzo Italiano, l-a apărat pe fostul atacant de la Real Madrid încă din prima zi.
"Jovic trebuie să treacă printr-o perioadă de acomodare, de suișuri și coborâșuri, pentru că are nevoie de ritm competițional. Sunt calm în privința sa deoarece am văzut calitatea pe care o are. Va deveni un jucător de nivel înalt", a spus Vincenzo.
5 goluri a reușit până acum Jovic în Italia, cu două mai multe decât în toate cele trei sezoane petrecute pe Santiago Bernabeu. Fiorentina a plătit 16 milioane de euro în schimbul său, dar se pare deja că investiția a meritat din plin.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo