Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Xavi visează la un super transfer la Barcelona: "Sper să vină! Este genul de jucător de care avem nevoie"

Nicu Savin

Actualizat 26/11/2022 la 19:46 GMT+2

Xavi a vorbit în premieră despre interesul Barcelonei pentru Endrick, noul puști minune al fotbalului brazilian. Antrenorul Barcelonei a confirmat că oficialii sunt în discuții cu familia fotbalistului de numai 16 ani și speră că acesta va alege să se transfere pe Camp Nou.

Xavi po wylosowaniu Manchesteru United

Credit imagine: Getty Images

Xavi Hernandez este prezent în această perioadă la Doha, unde urmărește meicuri de la Campionatul Mondial. Antrenorul Barcelonei a fost prezent la o conferință de presă organizată de Adidas, companie a cărei imagine o reprezintă, și a vorbit deschis despre mai multe subiecte.
Principalul punct de atracție a fost momentul când Xavi a vorbit despre eventualul transfr al lui Endrick la Barcelona. Brazilianul de 16 ani de la Palmeiras este în atenția tuturor marilor cluburi ale Europei, iar Xavi a confirmat că și Barcelona se află printre ele. Managerul grupării blaugrana a recunoscut că a discutat cu reprezentanții lui Endrick și chiar cu el personal și speră că acesta va fi convins să aleagă Barcelona.
"Am vorbit cu tatăl lui, dar și cu jucătorul. Le-am explicat proiectul de la Barcelona. Ne dorim talente ca el. Este genul de jucător de care avem nevoie. Sper să ni se alăture aici. Depinde doar de el. El decide", a declarat Xavi, citat de Marca.

Palmeiras dorește să-i pună o clauză de 100 de milioane de euro lui Endrick

Conform presei din Brazilia, Palmeiras vrea impunerea în contract o clauză de reziliere de 100 de milioane de €. Conform legislației în vigoare, Endrick nu va putea semna pentru un club din Europa înainte de a împlini 18 ani, dar cu siguranță marile forțe vor încerca să-l cumpere în avans și să-l aducă pe "Bătrânul Continent" după ce va deveni major.
Dacă acea clauză de 100 de milioane de € va fi insclusă în primul contract de profesionist al jucătorului, iar aceasta va fi achitată de un club european, Endrick va deveni de departe cel mais scump jucător U18 din istorie. Momentan, recordul este deținut de alți doi brazilieni, Vinicius Jr și Rodrygo, Real Madrid plătind pentru fiecare dintre ei câte 45 de milioane de €.
Endrick a debutat de curând în fotbalul profesionist și deja a reușit să impresioneze. În al 4-lea său meci, atacantul a marcat și primul său gol pentru Palmeiras, în victoria cu 3-1 pe terenul celor de la Atletico Paranaense. Endrick a înscris golul de 2-1, în minutul 71, reluând cu capul o centrare a lui Rony.
La vârsta de 16 ani, 3 luni și 4 zile, Endrick a devenit cel mai tânăr marcator din istoria lui Palmeiras. Conform publicației braziliene O Globo, recordul era deținut de Heitor, care a marcat pentru Palmeiras la vârsta de 16 ani, 11 luni și 14 zile, în urmă cu 106 ani (1916).
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo