AS.com a dezvăluit data prezentării lui Mbappe la Real Madrid! Decizia luată de oficialii blanco
Kylian Mbappe a fost anunțat oficial la Real Madrid, dar nu a fost încă prezentat pe Santiago Bernabeu. AS.com a dezvăluit astăzi data prezentării oficiale, dar și condițiile în care evenimentul grandios va avea loc.
Kylian Mbappe of France during the press conference at Düsseldorf Arena on June 30, 2024 in Dusseldorf, Germany.
Credit imagine: Getty Images
Kylian Mbappe a semnat cu real Madrid la începutul lunii iunie, iar contractul său și a lui Endrick intră în vigoare de astăzi. Francezul urmează să fie prezentat oficial pe Santiago Bernabeu după Campionatul European din Germania. AS.com anunță că data la care va avea loc evenimentul este 16 iulie, la două zile după finala EURO. Acesta ar putea avea loc chiar mai repede dacă Franța va fi eliminată în optimi sau sferturi.
Organizatorii au luat decizia ca întregul eveniment să se desfășoare cu acoperișul tras, probabil din motive de siguranță, dar și pentru a evita eventuale neplăceri create de vreme nefavorabilă.
"16 iulie, pe un Bernabeu plin până la refuz. Cu intrare liberă și, se pare, acoperișul închis. Deși trebuie să se țină cont de un lucru: data ar urma să fie anticipată, în cazul în care Franța fi eliminată în optimile de finală sau sferturile de finală ale EURO. Madridul se pregătește cu data de 16 în minte, deoarece anticipează că nu se va întâmpla asta, dar, în acest caz, totul ar putea fi mutat mai repede cu o săptămână. Improbabil. În orice caz, prezentarea noului Galactico este pe cale să se întâmple. Un jucător care este deja o realitate. Astăzi, 1 iulie, începe "era Mbappé".
Momentan, francezul apare fără număr pe site-ul oficial al clubului unde este nouă și prezența lui Endrick, care astăzi trăiește prima zi ca jucător al lui Real Madrid. Jucători iluștri precum Toni Kroos, Joselu Mato și Nacho Fernández au ieșit din lista primei echipe, dar atât Lucas Vázquez, cât și Luka Modric rămân în așteptare până la anunțul oficial al reînnoirii contractelor lor", au notat cei de la AS.com.
Cei de la Real au lait decizia de a nu vine tricouri cu Mbappe până numărul său nu va fi prezentat oficial.
Mbappe, ironizat de belgieni înainte de meciul din optimile EURO
Kylian Mbappe nu a avut un EURO prea reușit până acum, dar francezii au așteptări mari de la el în fazele eliminatorii. Belgia va fi adversara Franței în optimi, dar jucătorii lui Tedesco nu sunt deloc speriați de calitățile lui Mbappe sau cel puțin nu e cazul lui Jan Vertonghen, care a avut un răspuns ironic atunci când a fost întrebat dacă se teme de atacantul din Hexagon.
Franța - Belgia este optimea de finală cu cel mai bun afiș la EURO 2024. Cele două forțe ale continentului se întâlnesc atât de devreme în competiție pentru că nu au câștigat grupele din care au făcut parte, deși erau mari favorite. Francezii au terminat pe locul secund în grupa D, în spatele Austriei, în timp ce "dracii roșii" au fost devansați de România în grupa E.
Totuși, în sânul reprezentativei conduse de Domenico Tedesco nu există nicio teamă privind confruntarea cu unul dintre cei mai buni atacanți din lume sau cel puțin așa e cazul lui Jan Verthonghen. La o conferință de presă susținută astăzi, veteranul de 37 de ani al lui Anderlecht a îndrăznit chiar să-l ironizeze pe Mbappe.
"Dacă îmi este frică de Mbappe? Da, foarte frică. Îmi este incredibil frică. Nu mai pot de frică!", a spus fundașul Belgiei, citat de as.com.
Vertonghen a fost rezervă în primul meci al Belgiei de la EURO, cel pierdut cu Slovacia (0-1), dar apoi a fost integralist în duelurile cu România (2-0) și Ucraina (0-0). În mod normal, apărătorul lui Anderlecht va juca din primul minut și contra Franței, astfel că Mbappe va avea ocazia să se răzbune pentru ironia fină a belgianului. Șansa lui Vertonghen este că el joacă în flancul stâng al defensivei sau într-o linie de 3 fundași centrali, în partea stângă, iar Mbappe acționează cu precădere ca extremă stânga sau cel mult în centrul liniei ofensive, deci cei doi nu se vor întâlni foarte des pe teren.
Partida dintre Franța și Belgia va avea loc luni, pe Merkur Spiel-Arena din Dusseldorf, cu începere de la ora 19:00. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit din 2021, când Franța s-a impus spectaculos în semifinalele Ligii Națiunilor, scor 3-2. La un turneu final, ultimul duel datează din Rusia 2018, când Mbappe & Co au câștigat la limită în semifinale, scor 1-0. Învingătoarea dintre Franța și Belgia va întâlni în sferturi Portugalia sau Slovenia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)