Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Atletico a decis ce se va întâmpla cu Joao Felix din vară! "Nu va mai purta acel tricou niciodată"

Bianca Dumitru

Publicat 24/12/2023 la 22:38 GMT+2

Joao Felix a fost împrumutat în această vară de Atletico Madrid la Barcelona, unde are prestații foarte bune. Jurnaliștii din Spania au vorbit destul de mult despre viitorul portughezului, anunțând acum că madrilenii i-au închis definitiv ușa atacantului, care nu va mai juca niciodată în tricoul lor.

Joao Felix

Credit imagine: Getty Images

Joao Felix a revenit în această vară la Atletico Madrid, după o jumătate de sezon în tricoul celor de la Chelsea. Portughezul a fost anunțat că nu face parte din planurile antrenorului Diego Simeone, fiind cedat sub formă de împrumut la Barcelona până la finalul acestei stagiuni.
Presa din Spania a vorbit foarte mult în ultimele luni despre viitorul atacantului, notând că Atletico Madrid vrea circa 80 de milioane de euro în schimbul lui Joao Felix, sumă pe care cei de la Barcelona speră să reușească să o reducă la jumătate.
Cei de la Relevo au anunțat acum care este planul pe care șefii de pe Civitas Metropolitano îl pregătesc în ceea ce-l privește pe lusitanul pe care nu-l mai vor niciodată în tricoul rojiblanco.
Conform sursei citate, madrilenii intenționează să-l împrumute pentru încă un sezon pe Joao Felix la Barcelona, incluzând de această dată în înțelegere o clauză prin care catalanii să-i poată obține transferul definitiv la finalul sezonului 2024/25.
Pentru a-l împrumuta încă un an pe portughez, șefii clubului blaugrana ar trebui să achite cel puțin 15 milioane de euro, aceasta fiind suma minimă pe care și-o doresc cei de la Atletico.
"Este Crăciunul, dar Atletico Madrid nu face cadouri, iar Joao Felix nu va face din nou obiectul unui împrumut simplu la Barcelona. Atletico Madrid este clară în ceea ce îl privește pe jucător, care nu va mai purta niciodată tricoul lor, din mai multe motive. Astăzi este foarte, foarte dificil ca formula din vară în cazul Joao Felix - Barcelona să mai poată fi repetată", au scris jurnaliștii spanioli.
Citește și:

"BARCELONA I-A DAT O ALTĂ DIMENSIUNE LUI JOAO FELIX"

După împrumutul la Barcelona, Joao Felix a reușit să aibă prestații foarte bune, arătând ca un jucător diferit de cel care îmbrăca tricoul rivalilor de pe Civitas Metropolitano. Acest lucru a fost remarcat în această toamnă și de selecționerul Portugaliei, care l-a lăudat pe atacantul de 23 de ani la finalul lunii octombrie.
Roberto Martinez a spus că în jocul lui Joao Felix se simte acum atât experiența acumulată în sezonul trecut, atunci când a fost împrumutat la Chelsea, cât și ceea ce a primit la Barcelona, unde are un rol mai important decât avea la Atletico.
"Joao Felix este un talent... Nu am văzut mulți jucători care să poată juca în interior, în exterior, care să aibă acel mod de a interpreta situațiile de atac, felul în care colaborează cu ceilalți jucători ofensivi...
Ceea ce am văzut acum este un Joao Felix care se simte important, care este decisiv la echipa sa de club. Adevărul este că Barcelona i-a dat o altă dimensiune. Mai trebuie să spun că de la prima acțiunea internațională în care am lucrat, în martie, de atunci am văzut o diferență foarte mare după experiența lui în Marea Britanie.
Adevărul este că în Premier League se joacă un fotbal care, atunci când vine vorba de tine la nivel profesionist, fie că ești jucător, fie că ești antrenor, îți oferă un avantaj. Și experiența acumulată în fotbalul britanic, plus acum rolul atât de important pe care îl are într-un club ca Barcelona, la Joao s-a văzut ca o însuflețire", a declarat Roberto Martinez.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo