Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona și-a cerut scuze față de Gundogan! Mijlocașul s-a simțit "abandonat" după transfer

Eurosport
DeEurosport

Publicat 01/11/2023 la 15:02 GMT+2

Conducerea Barcelonei și-ar fi cerut scuze față de Ilkay Gundogan și soția sa, Sara Arfaoui, pentru lipsa de implicare și de ajutor a clubului, în legătură cu acomodarea familiei mijlocașului în Barcelona. Presa spaniolă sugerează că aceștia s-au simțit abandonați în, urma sosirii în Catalonia.

Ilkay Gündogan nimmt Teamkollegen in die Pflicht

Credit imagine: SID

Articol scris de Daniel Kerekes
Mijlocașul de 33 de ani s-a plâns clubului, din cauza lipsei de sprijin pe care acesta a acordat-o familiei Gundogan, în perioada în care se acomoda în noul oraș. Cotidianul SPORT notează că fostul jucător de la Manchester City s-ar fi așteptat la mai mult ajutor cu transportul, casa, dar și la mai multă grijă acordată familiei sale.
Sursa citată dezvăluie faptul că această nesiguranță este parte dintr-o problemă mult mai mare a clubului catalan, având în vedere jucătorii de la echipa secundă, care trebuie să aibă un al doilea jobb, pentru a se putea întreține în Barcelona, sau pentru a-și permite transportul la antrenamente.
Transferul lui Gundogan s-a produs devreme în perioada de mercato, dar problemele financiare ale clubului și regulile Ligii Spaniole au făcut ca jucătorul german să fie înregistrat cu doar câteva zile înainte de debutul în campionat.
Citește și:
Această situație incertă, care a durat mai mult decât s-ar fi așteptat oricine, a contribuit la starea de nesiguranță a jucătorului. Gundogan venise de la Manchester City, un club, unde astfel de aspecte extrasportive sunt tratate cu foarte mare seriozitate.

Gundogan, dezamăgit de colegi după El Clasico

Marcator în debutul său din "Clasico", Ilkay Gundogan a ținut să evidențieze lipsa de dăruire a unora dintre colegii săi, despre care a spus că nu au fost vizibil afectați după înfrângere. Mijlocașul ar fi vrut să vadă o altă reacție la finalul meciului:
"Este normal ca să fim dezamăgiți, dar după un asemenea meci important, aș fi vrut să văd mai multă furie, frustrare și supărare. Trebuie să existe mai multă emoție, mai ales când pierzi!", a declarat acesta, conform Daily Mail.
Gundogan va reveni pe teren, în tricoul "blaugrana", sâmbătă, de la ora 22:00. FC Barcelona se deplasează la San Sebastian, pentru meciul din etapa 12-a din La Liga, contra lui Real Sociedad. Echipa lui Xavi are nevoie de victorie, aflându-se pe locul 4, după înfrângerea din El Clasico.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo