Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cifre dezastruoase pentru atacantul comparat cu Cristiano Ronaldo! A rămas doar o umbră din cauza accidentărilor

Bianca Dumitru

Publicat 29/09/2023 la 12:03 GMT+3

Memphis Depay a rămas doar o umbră a atacantului care impresiona în urmă cu câțiva ani în tricoul celor de la Olympique Lyon. Ajuns la Atletico Madrid în ianuarie, olandezul s-a confruntat în 8 luni cu 4 accidentări, nereușind să-și ajute prea mult echipa.

Memphis Depay, în Atletico - Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Memphis Depay trece printr-o perioadă foarte dificilă. Fotbalistul de 29 de ani a fost indisponibil pentru Diego Simeone în meciul dintre Osasuna și Atletico Madrid, după ce a resimțit un disconfort muscular la antrenamentul de marți.
Aceasta este a doua accidentare a olandezului în startul acestui sezon, el lipsind și în primele 3 săptămâni din septembrie din cauza unor probleme musculare.
De când a ajuns la Atletico Madrid, la sfârșitul lunii ianuarie, Depay a trecut prin 4 accidentări. Atacantul a fost indisponibil aproape toată luna aprilie, iar apoi din nou, pentru circa 6 săptămâni, în mai-iunie.
Concret, olandezul a jucat doar 13 meciuri în tricoul echipei lui Simeone, ratând alte 16 partide, dintre care 14 din cauza problemelor de sănătate. Această situație este una îngrijorătoare pentru staff-ul madrilenilor, care nu are decât o singură altă variantă pentru postul de număr 9: Alvaro Morata.
Citește și:

Depay, doar o umbră a fotbalistului comparat cu Cristiano Ronaldo

În 2015, când era transferat de la PSV la Manchester United pentru 34 de milioane de euro, Memphis Depay era comparat cu fostul jucător al "diavolilor roșii", Cristiano Ronaldo.
"Memphis seamănă puțin cu Cristiano. Au calități similare, deși există, desigur, zone în care Memphis este inferior. Totuși, determinarea lui de a fi cel mai bun este capitolul în care văd asemănarea reală cu Cristiano", spunea Thijs Slegers, fost jurnalist sportiv și ofițer de presă al celor de la PSV.
În Premier League, Depay nu a impresionat, iar cota sa de piață a scăzut cu 3 milioane de euro. Într-un sezon și jumătate, olandezul a jucat 53 de meciuri pentru United în toate competițiile, reușind 7 goluri și 4 assist-uri.
În 2017, englezii l-au transferat în Franța, la Olympique Lyon pentru doar 16 milioane de euro. În Ligue 1, atacantul a cunoscut una dintre cele mai bune perioade ale carierei, ajungând să valoreze 45 de milioane de euro.
În tricoul celor de la Lyon, pentru care a evoluat 4 sezoane și jumătate, Memphis a adunat 178 de apariții, reușind 76 de goluri și 47 de pase decisive.
Ulterior, Depay a ajuns în vara anului 2021 la Barcelona, din postura de jucător liber de contract, iar după un prim sezon în care a înscris 13 goluri și a dat două assist-uri, cariera sa a luat-o pe o pantă descendentă.
În prezent, fotbalistul de 29 de ani, care nu a mai înscris decât 6 goluri în ultimul an și jumătate, a ajuns să valoreze doar 14 milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo