Cine este fundașul dorit de Real Madrid în această iarnă? Are o clauză de 60 de milioane

Real Madrid are nevoie de întăriri în compartimentul defensiv, având în vedere opțiunile limitate din acea zonă. Conducerea madrilenilor are în plan să aducă pe "Bernabeu" unul dintre cei mai promițători apărători centrali portughezi.

Arthur Gomes, Matheus Reis, Dario Essugo, Marcus Edwards Jerry St. Juste and Goncalo Inacio of Sporting celebrate after winning the UEFA Europa League round of 16 leg two match between Arsenal FC and Sporting CP at Emirates Stadium on March 16, 2023.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
Carlo Ancelotti are nevoie de un nou fundaș central pentru a doua parte a sezonului. Clubul din capitala Spaniei a decis să nu mai aducă un apărător, când Eder Militao s-a accidentat. Brazilianul va sta pe tușă cel puțin până în martie.
Antonio Rudiger, David Alaba și Nacho Fernandez au dus greul în apărarea Realului, până în acest moment, iar unii dintre ei au și cedat, obligându-l pe Ancelotti să înceapă meciul cu Osasuna cu Aurelien Tchouameni pe linia defensivă.
Acesta este motivul pentru care "Los Blancos" vor să îl transfere pe Goncalo Inacio, de la Sporting Lisabona, notează Diario As. Acesta este unul dintre cei mai promițători fundași centrali din Europa, iar echipe precum Liverpool sau Manchester United și-a exprimat, deja, interesul pentru el.
Citește și:

Goncalo Inacio, principala țintă a lui Ancelotti

Internațional portughez, Goncalo Inacio are 22 de ani și este titular la Sporting Lisabona de 3 sezoane. Clubul din capitala Portugaliei i-a prelungit înțelegerea acestuia în vara trecută, crescându-i clauza de reziliere de la 45, la 60 de milioane de euro. Portughezii au făcut această mișcare, fiind conștienți de interesul sporit al marilor cluburi din Europa.
Inacio a debutat pentru selecționata lusitanilor în martie, anul acesta și a evoluat în 4 partide până la momentul actual. Acesta l-a impresionat pe selecționerul Roberto Martinez, marcând de două ori, ambele goluri în meciul cu Luxembourg, din septembrie.
Goncalo Inacio are o vastă experiență pentru vârsta de 22 de ani, și ar fi o opțiune excelentă pentru defensiva Realului, mai ales pentru sezoanele viitoare. Acesta are 135 de prezențe în tricoul lui Sporting, iar abilitatea sa de marcator este evidentă, fiind autor a 13 goluri în carieră.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo