Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Clauza specială din contractul lui Bernardo Silva. Echipa care are prioritate la transferul său

Eurosport
DeEurosport

Publicat 02/04/2024 la 12:18 GMT+3

Bernardo Silva are o clauză specială trecută în contract, care îi dă prioritate Barcelonei pentru un eventual transfer în această vară. Portughezul a semnat prelungirea cu Manchester City anul trecut, dar a insistat pentru această clauză.

Bernardo Silva celebrates

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
FC Barcelona are nevoie de întăriri pentru sezonul viitor, iar un jucător pe care formația catalană poate să îl transfere pentru un preț redus este Bernardo Silva. Trupa ”blaugrana” nu va putea cheltui sume foarte mari din cauza fair-play-ului financiar, dar portughezul are o clauză destul de accesibilă.
Bernardo Silva și-a manifestat dorința de a ajunge la Barcelona în viitorul apropiat, astfel a insistat ca în noul său contract, pe care l-a semnat în vara anului trecut, să existe o clauză "pro Barcelona" care permite clubului catalan să-l achiziționeze pentru doar 50 de milioane de euro, anunță Mundo Deportivo.
Catalanii au încercat să-l transfere pe Bernardo în perioada de meracto din vară, dar cluburile nu s-au înțeles în privința sumei de transfer, astfel portughezul și-a prelungit înțelegerea cu "cetățenii", până în 2026.
Citește și:

Transferul lui Bernardo l-ar ține pe Xavi la Barcelona

Presa iberică susține că Xavi ar putea să se răzgândească față de decizia de a pleca la finalul sezonului de la Barcelona, dacă clubul va face eforturi să-i aducă cel puțin doi mijlocași de clasă mondială.
Unul dintre aceștia este Bernardo Silva. Joan Laporta încă speră ca Xavi să rămână la Barcelona și din sezonul viitor, astfel ar putea prioritiza transferul lui Bernardo Silva, pentru a-l convinge pe antrenorul spaniol să continue la echipa catalană.
Ajuns la 29 de ani, Bernardo ar fi un transfer nemaipomenit pentru Barcelona. Internaționalul portughez este unul dintre cei mai apreciați mijlocași din Premier League în ultimii ani. Acesta are 343 de meciuri în tricoul lui Manchester City, în care a contribuit decisiv la 128 de reușite (64 de goluri și 64 de assist-uri).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo