De Gea ar putea să-i facă concurență lui Horațiu Moldovan! Vrea să semneze cu Atletico Madrid

David De Gea s-a despărțit în vara anului trecut de Manchester United, iar până acum nu și-a găsit echipă pentru că vrea să rămână în fotbalul de cel mai înalt nivel. Conform presei din Anglia, portarul de 33 de ani și-ar dori să se întoarcă la Atletico Madrid, club la care s-a format.

David De Gea

Credit imagine: Getty Images

David De Gea şi Manchester United și-au spus "adio" în vara anului trecut, o decizie neinspirată de ambele părți. Asta pentru că Onana, portarul adus de la Inter, a greșit pe bandă rulantă, în timp ce portarul spaniol nu și-a găsit un alt angajament.
Spaniolul de 33 de ani are pretenția să evolueze la un nivel înalt în continuare, motiv pentru care a refuzat mai multe oferte venite pe numele lui din partea unor cluburi din Arabia Saudită sau chiar din Premier League.
Jurnaliștii din Anglia au anunțat acum că De Gea a luat o decizie cu privire la campionatul în care ar vrea să evolueze. Cei de la The Sun au scris că goalkeeper-ul își dorește să revină în La Liga.
Mai exact, conform sursei citate, fotbalistul ar dori să ajungă din nou la Atletico Madrid, club la care s-a format. Diego Simeone îi are în prezent în lotul său pe Jan Oblak, Horațiu Moldovan și Antonio Gomis, iar slovenul este titular.
Dacă De Gea ar reveni pe Civitas Metropolitano, șansele lui Moldovan de a prinde primul 11 ar scădea considerabil. Rămâne, însă, de văzut dacă reprezentanții portarului îi vor convinge pe șefii lui Atletico să-i ofere un contract.
Citește și:

De Gea, fără echipă din iulie 2023

David De Gea, care are o cotă de piață de 8 milioane de euro, a continuat să se antreneze pe cont propriu în ultima perioadă pentru a se menține în formă, în așteptarea unui club mare care să îi bată la ușă.
Portarul este dornic de trofee și vrea să mențină standardele sus după ce a câștigat Premier League, FA Cup, două Cupe ale Ligii și trofeul Europa League în cei 12 ani petrecuți pe Old Trafford.
Adus în 2011 în schimbul sumei de 25 de milioane de euro de la Atletico Madrid, De Gea a intrat cu siguranță în istoria lui United drept unul dintre cei mai buni portari pe care i-a avut clubul.
De-a lungul celor 12 sezoane, ibericul a adunat 545 de partide în tricoul "diavolilor", fiind pe locul al șaptelea într-un clasament al fotbaliștilor cu cele mai multe apariții pentru echipă, alături de legende precum Ryan Giggs, Bobby Charlton sau Paul Scholes.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo