FC Barcelona a conceput planul pentru transferul lui Bernardo Silva! Portughezul, pus în încurcătură

FC Barcelona l-a pierdut pe Ousmane Demebele în această vară și Xavi insistă pentru aducerea lui Bernardo Silva, pe care îl consideră un în locuitor ideal pentru francez, deși nu sunt jucători exact de același profil. Șefii catalanilor s-au întrunit și au conceput un plan amănunțit pentru realizarea transferului, iar jucătorul ar urma să aibă un rol cheie în cadrul negocierilor.

Bernardo Silva

Credit imagine: Getty Images

FC Barcelona se zbate să ajungă pe linia de plutire din punct de vedere financiar, fără a avea de suferit pe parte sportivă. Catalanii au reale probleme în a respecta plafonul salarial impus de La Liga și deocamdată nu au înregistrat contractele lui Gundogan și Inigo Martinez, ajunși gratis sub comanda lui Xavi în această vară.
Vânzarea lui Dembele la PSG ar urma să rezolve o parte din aceste probleme, dar Xavi își dorește un jucător în loc. Principalul vizat este Bernardo Silva, care a fost legat de un transfer la Barcelona și în vara trecută, dar mutarea a picat tocmai pentru că gruparea blaugrana nu a găsit resurse financiare.
Conform Mundo Deportivo, în birourile de pe Camp Nou s-a pus la cale un plan amănunțit pentru ca Bernardo Silva să poată fi transferat în această vară. Clubul nu își permite să plătească bani pe portughez acum, dar există premise că situația financiară va fi mult mai bună în 2024. De aceea, Barcelona le va propune celor de la City o ofertă care prevede un împrumut cu opțiunea obligatorie de cumpărare anul viitor.

FC Barcelona insistă pentru transferul lui Bernardo Silva

Pentru ca mutarea să aibă șanse mai mari de reușită, cei de la Barcelona fac apel la portughez. Sursa citată notează că acesta trebuie să le ceară direct șefilor de la City să-l lase să plece, ceea ce, în viziunea catalanilor, ar înlesni tranzacția, deoarece Guardiola nu-și dorește la echipă jucători care sunt cu gândul la plecarea în altă parte. Această variantă nu ar fi una foarte dezavantajoasă nici pentru City, deoarece englezii ar fi siguri că vor încasa la anul o sumă importantă, pe care nu ar mai lua-o atunci, deoarece Silva va intra în ultimul an de contract. Presa spaniolă susține că Barcelona ar fi dispusă să ofere în jur de 65 de milioane de € pe portughez.
Guardiola a subliniat la conferința de presă de dinaintea Supercupei cu Arsenal că vrea ca Bernardo Silva să continue pe Etihad, dar în același timp a spus că cine îl dorește trebuie să vină cu o ofertă, pentru că el nu se opune niciunei plecări.
"Despre Walker și Bernardo, ce să spun... Sunt jucători foarte importanți pentru noi și îi dorim aici indiferent de situație. Vom face tot posibilul pentru a-i face să rămână. Bernardo nu este ca și Gundogan, care și-a încheiat contractul. Are un contract aici. Vrem să rămână. Înlocuirea acestor jucători este foarte, foarte dificilă. Am pierdut doi jucători incredibili, precum Gundogan și Mahrez, care în sezoanele precedente au fost foarte importanți. Dar nu vreau jucători care nu vor să fie aici. Dacă cineva îi vrea, avem nevoie de o ofertă bună și deocamdată nu o avem. Dacă îi vor cu adevărat, se vor urca în avion, vor veni aici și vor vorbi cu directorul nostru sportiv pentru a ajunge la o înțelegere.", a declarat Guardiola.
Bernardo Silva joacă la Manchester City din 2017, când a fost cumpărat de la AS Monaco pentru 50 de milioane de €. Barcelona a mai dorit să-l transfere și în vara trecută, dar probleme financiare au împiedicat tranzacția. Acum, se pare că "planetele se aliniază" pentru Xavi, care a declarat în repetate rânduri că îl apreciază enorm pe Bernanrdo Silva și că și-ar dori să-l antreneze la Barcelona.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo