Eurosport
Ianis Hagi, cel mai bun meci în tricoul lui Alaves! A dat assist în deplasarea cu Atletico Madrid
De
Publicat 29/10/2023 la 23:38 GMT+2
Ianis Hagi a jucat ultima jumătate de oră a partidei pierdute de Deportivo Alaves pe terenul celor de la Atletico Madrid, scpr 1-2, în etapa a 11-a din La Liga. Românul a intrat foarte bine în meci și a reușit un assist la golul echipei sale.
Ianis Hagi și Pablo Barrio (Atletico Madrid - Alaves 2-1)
Credit imagine: Eurosport
După ce nu a jucat niciun minut în remiza cu Villarreal de săptămână trecută, Ianis Hagi a bifat o nouă apariție în tricoul lui Deportivo Alaves. Românul a început ca rezervă partida din deplasare cu Atletico Madrid și a fost introdus pe teren în minutul 63, în locul lui Guridi.
Atletico avea 2-0 pe tabelă, rezultat stabilit încă de la pauză, după reușitele lui Riquelme (min.26) și Morata (min.45+1). Chiar dacă echipa sa a făcut un meci modest, Ianis Hagi a reușit să se remarce în cele aproximativ 30 de minute cât a jucat.
Ianis Hagi, pasă de gol în Atletico Madrid - Alaves 2-1
În minutul 82, mijlocașul a fost foarte aproape să marcheze, după o reluare spectaculoasă, din voleu, dar mingea s-a dus puțin pe lângă poartă. Când victoria "saltelarilor" era deja clară, Ianis și-a trecut în cont prima contribuție directă la un gol în La Liga.
Românul a primit o pasă bună în flancul drept de atac și a întors perfect mingea la marginea careului, de unde Ander Guevara l-a învins pe Oblak cu un șut puternic. Era însă prea târziu pentru ca Alaves să mai poată scoate ceva din acest meci, astfel că evoluția încurajatoare a lui Hagi a fost umbrită de un nou eșec al echipe sale.
În urma rezultatului de azi, Atletico Madrid a urcat pe locul 3 în clasament, peste Barcelona, și la 3 puncte distanță de Real Madrid și Girona, dar echipa lui Simeone are un meci în minus, astfel că le-ar putea egala pe primele două clasate.
De partea cealaltă, Alaves a ajuns la 6 eșecuri în 11 meciuri și este pe locul 17, cu 3 puncte peste Celta Vigo, prima echipă aflată sub linia retrpgradării. În runda următoare, Atletico Madrid va juca în deplasare cu Las Palmas, iar echipa lui Ianis Hagi va primi vizita Almeriei, ultima clasată.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo