Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Icardi are ușa închisă la Real Madrid! Spaniolii nu vor aduce niciun atacant în această iarnă

Eurosport
DeEurosport

Publicat 27/11/2023 la 18:59 GMT+2

Mauro Icardi nu va mai ajunge la Real Madrid. Clubul din capitala Spaniei a dezmințit zvonurile despre interesul pentru atacantul argentinian. Florentino Perez ar fi decis să nu aducă niciun atacant în ianuarie, în locul lui Vinicius.

Mauro Icardi (Galatasaray)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
Odată cu accidentarea lui Vinicius Junior, zvonurile despre interesul Realului pentru anumiți atacanți au început să apară peste tot în presa spaniolă și nu numai. Ultimul nume apărut pe lista imaginară a lui Florentino Perez a fost Mauro Icardi, atacantul lui Galatasaray.
Agentul argentinianului a dat de înțeles zilele trecute că este pe cale să înceapă negocierile pentru mutarea lui Icardi de la Istanbul la Madrid: "Acum mă aflu în Madrid. Încă nu au făcut o ofertă oficială și nici extraoficială, însă cu toate astea vorbim cu reprezentanți ai lui Real Madrid", anunțase agentul acestuia în urmă cu două zile, conform SPORT.es.
Fabrizio Romano, specialist pe piața transferurilor, a lămurit situația acestui presupus interes al Realului pentru fostul căpitan al Interului. Italianul anunță într-o postare de luni, că transferul nu se va realiza: "Real Madrid insistă că nu există negocieri pentru transferul lui Mauro Icardi în fereastra de transferuri din ianuarie, în ciuda zvonurilor recente."
Citește și:

Real Madrid se descurcă și fără un nou atacant

Mauro Icardi a revenit la forma care l-a consacrat. După câteva sezoane nereușite în tricoul lui PSG, acesta a ajuns la al doilea an petrecut la Istanbul, jucând pentru Galatasaray. În 21 de meciuri disputate în acest sezon, atacantul de 30 de ani a marcat de 16 ori, cinci dintre reușite fiind marcate în Liga Campionilor.
Având în vedere intenția conducerii madrilene de a nu transfera niciun atacant în această iarnă, Carlo Ancelotti va fi nevoit să se bazeze și pe unii jucători de la echipa secundă. La ultimul meci de campionat, contra lui Cadiz, nu mai puțin de 5 tineri de la Real Madrid Castilla au fost convocați de antrenorul italian.
Real Madrid așteaptă cu nerăbdare sosirea noului atacant în vara viitoare. Endrick a fost transferat pentru suma de 38 de milioane de euro, iar acesta va forma o tripletă 100% braziliană în atacul "galacticilor", alături de Vinicius și Rodrygo. Până atunci, vârful de 17 ani va încerca să aducă al 12-lea titlu de campioană pentru Palmeiras.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo