Joao Cancelo s-a înțeles cu Barcelona! Portughezul e prioritatea lui Xavi încă din ianuarie

Joao Cancelo s-a întors în această vară la Manchester City, dar ar putea pleca din nou de pe Etihad, nemaifiind în grațiile lui Pep Guardiola. Presa internațională a anunțat că portughezul s-ar fi înțeles deja cu Barcelona.

Joao Cancelo (Manchester City)

Credit imagine: Getty Images

Joao Cancelo nu se mai înțelege deloc cu Pep Guardiola, motiv pentru care a fost împrumutat pentru a doua jumătate a sezonului trecut la Bayern Munchen.
Portughezul nu l-a convins pe Thomas Tuchel și s-a întors la Manchester City, decizia bavarezilor de a nu îl transfera definitiv fiind legată și de faptul că englezii cereau 80 de milioane de euro în schimbul lui Cancelo.
În contextul în care lusitanul nu intră în planurile staff-ului "cetățenilor", Barcelona a intrat în cursa pentru mutarea acestuia, catalanii sperând ca cei de la City să își fi redus între timp pretențiile financiare.
Joan Laporta ar vrea să folosească cele 50 de milioane de euro pe care ar urma să le încaseze în schimbul lui Dembele pentru transferul lui Cancelo, portughezul fiind prioritatea lui Xavi încă din perioada de mercato de la începutul acestui an.
Deși mai are contract cu Manchester City până în 2027, jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat că fotbalistul de 29 de ani s-a înțeles deja cu cei de la Barcelona privind termenii personali din contract și așteaptă mutarea.
Rămâne de văzut dacă șefii campioanei din Anglia vor accepta oferta făcută de catalani și-l vor lăsa pe Cancelo să plece pentru doar 50 de mlioane de euro.
Citește și:

Cancelo, ideal pentru Barcelona

Joao Cancelo este un fundaș de bandă cu excelente veleități ofensive. În stagiunea 2021/22, înainte de conflictul cu Pep Guardiola, portughezul jucase în 36 din cele 38 de meciuri ale sezonului din Premier League, ajutându-și colegii cu 7 pase decisive.
Cancelo e un jucător polivalent, putând să evolueze la fel de bine și în banda dreaptă, o altă zonă în care Xavi pare descoperit, deși Sergino Dest a revenit după împrumutul la AC Milan.
Barcelona s-a despărțit deja în această vară de 9 jucători, în frunte cu Sergio Busquets și Jordi Alba. La capitolul veniri ssunt de remarcat transferurile lui Ilkay Gundogan și Inigo Martinez. Ambii au ajuns pe Camp Nou din postura de jucători liberi de contract, după despărțirile de Manchester City, respectiv Bilbao.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo