Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Joao Felix, cu gândul doar la Barcelona: "Mi-ar plăcea să continui!" + mesajul pentru Xavi

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 04/04/2024 la 16:41 GMT+3

Joao Felix își dorește să continue la Barcelona și din sezonul următor, chiar dacă viitorul său depinde de alți factori. Împrumutul portughezului se încheie la finalul stagiunii, dar acesta speră ca Barcelona și Atletico să se înțeleagă în privința sa.

Joao Felix, în Atletico - Barcelona.

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Daniel Kerekes
Joao Felix a ajuns la FC Barcelona în ultima zi de mercato din vară. Acesta a fost adus sub formă de împrumut de la Atletico Madrid, precum a fost adus și conaționalul său, Joao Cancelo, în aceeași zi.
Portughezul de 24 de ani se simte excelent în Catalonia și își dorește să rămână la Barcelona și din sezonul viitor: "Mi-ar plăcea să rămân și să continui la Barcelona, dar nu depinde de mine. Să vedem ce se întâmplă sezonul viitor. Îmi doresc să joc pe Camp Nou. Vom vedea ce trebuie să se întâmple ca să rămân la Barcelona", a declarat Felix, citat de Fabrizio Romano.
Președintele clubului, Joan Laporta, anunțat în urmă cu câteva săptămâni că plănuiește să îi mai împrumute o dată pe cei doi portughezi, Felix și Cancelo, având în vedere că prețul lor ar fi prea mare pentru clubul catalan.
Contractul lui Joao Felix cu Atletico Madrid se încheie abia în 2029, astfel Barcelona ar fi nevoită să plătească o sumă imensă rivalilor din campionat pentru un transfer. De această dată, contractele celor doi ar conține și o clauză de cumpărare definitivă.
Citește și:

Felix, mesaj pentru Xavi

Joao Felix a avut o perioadă foarte bună sub comanda lui Xavi, în chiar primele luni de la sosirea la club. În acest moment, portughezul are 9 goluri marcate, dar și 6 pase de gol oferite în toate competițiile.
Atacantul își dorește ca Xavi să continue la Barcelona, chiar dacă tehnicianul și-a anunțat plecarea încă de la finalul lunii ianuarie: "Sper ca Xavi să se răzgândească și să rămână la Barcelona. Are idei excelente și este un antrenor tânăr. Fanii Barcelonei chiar îl iubesc și îl apreciază", a adăugat Felix.
După o lună ianuarie complicată, Xavi a cedat presiunii și a anunțat că o va părăsi pe Barcelona la finalul sezonului. Laporta încă speră că acesta se va răzgândi, iar din acest motiv conducerea clubului catalan nu a început încă negocierile pentru un nou tehnician.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo