Eurosport
Real Madrid, cu o mână pe titlu în Spania, după victoria cu Cadiz! Barcelona, obligată să câștige la Girona
De
Publicat 04/05/2024 la 18:10 GMT+3
Real Madrid s-a impus cu 3-0 în fața lui Cadiz, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 34-a din La Liga. Echipa antrenată de Carlo Ancelotti are acum un avans de 14 puncte față de Barcelona, catalanii urmând să joace pe terenul Gironei și fiind condamnați la victorie pentru a nu trimite titlul la marea rivală.
Brahim Diaz und Jude Bellingham
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid a pus o mână pe titlul din Spania, al 36-lea din istoria clubului. Echipa din capitală a câștigat cu 3-0 în fața lui Cadiz și nu mai au cum să piardă campionatul, putând sărbători chiar în această seară, dacă Barcelona nu o învinge pe Girona.
Partida a fost marcată de revenirile lui Thibaut Courtois și Eder Militao în primul 11 al grupării blanco, după ce ambii au suferit accidentări de lungă durată. De asemenea, Arda Guler a fost titular în premieră pe Santiago Bernabeu.
Prima mare ocazie a venit după doar 11 minute de joc, la poarta oaspeților. Militao a fost aproape de a marca un super-gol după revenirea pe gazon, dar șutul său de la aproximativ 30 de metri a fost respins cu greu de Ledesma.
În minutul 19, Brahim Diaz a fost servit perfect în careu și a încercat să finalizeze cu un șut pe lângă goalkeeperul advers, dar nu a nimerit poarta.
Real a deschis scorul imediat după pauză. Modric i-a pasat lui Brahim Diaz la marginea careului, iar marocanul a finalizat cu un șut absolut superb la colțul lung, aproape de vinclu.
Jude Bellingham a marcat la a doua atingere de balon după intrarea pe teren. Javi Hernandez a greșit o pasă în apropierea propriului careu, iar englezul a ajuns în poziție de finalizare după pasa lui Brahim Diaz. Bellingham a ajuns la 22 de goluri și 10 assistrui în primul său sezon ca jucător al lui Real, la doar 20 de ani.
Diaz i-a lăsat apoi locul lui Vinicius, după 73 de minute, în care a avut câteva cifre de vis. A marcat un gol și a oferit un assist, a atins mingea de 77 de ori, având o acuratețe a paselor de 91% și a câștigat 8 dueluri cu adversarii.
Real Madrid a ajuns la 18 meciuri în care nu primește gol în acest sezon, egalând cel mai bun record din istoria campionatului Spaniei. Acest lucru s-a mai întâmplat în 5 sezoane diferite, însă Ancelotti și compania mai au la dispoziție 4 partide pentru a-și îmbunătăți cifrele.
Real Madrid – Cadiz s-a încheiat 3-0, în uralele fanilor, care au început să cânte: "campeones, campenones" Gazdele au mai marcat o dată prin Joselu, după un sontraatac fulger. Singurul scenariu în care Real mai poate pierde titlul este să fie învinsă în ultimele 4 etape, iar Barcelona să câștige toate cele 5 meciuri rămase de disputat, lucru aproape imposibil de imaginat.
Citește și:
Real Madrid – Cadiz: Echipele de start:
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo