Eurosport
Real Madrid, victorie pe final de meci cu Mallorca! Oaspeții au lovit bara de două ori. Rudiger, eroul de pe Bernabeu
De
Publicat 03/01/2024 la 21:09 GMT+2
Real Madrid s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Mallorca, pe teren propriu, după ce oaspeții au avut șansa deschiderii scorului în două rânduri. Antonio Rudiger a marcat în minutul 78, iar formația din capitală are 3 puncte peste Girona, care evoluează împotriva lui Atletico.
Antonio Rüdiger délivre le Real Madrid contre Majorque en Liga, le 3 janvier 2024
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid nu pierduse niciunul dintre precedentele 18 meciuri pe Santiago Bernabeu în toate competițiile (15 victorii și 3 egaluri). Odată cu această victorie au egalat cea mai bună serie de acest gen sub comanda lui Carlo Ancelotti, când aveau 19 partide fără eșec.
Prima mare ocazie le-a aparținut madrilenilor. Modric a încercat o pasă pentru Bellingham, care a fost blocat, iar mingea a ajuns din nou la croat. Acesta a trimis cu exteriorul pentru Vinicius, care a șutat spre colțul lung, dar mingea a trecut de puțin pe lângă.
În minutul 37, o altă fază a avut loc pe aceeași axă. De această dată, brazilianul a primit o pasă în marginea careului, i-a dat mingea printre picioare unui adversar, iar apoi a trimis un șut bun, respins în lateral de Rajkovic.
În ciuda cursului jocului, Mallorca putea deschide scorul pe finalul primei reprize. Dani Rodriguez a luat o acțiune pe cont propriu în flancul stâng și a centrat perfect pentru Antonio Sanchez. Spaniolul a trimis cu capul în bara transversală, iar mingea a căzut apoi pe linia porții, fiind reținută de Lunin.
Mallorca a irosit o nouă ocazie uriașă în debutul reprizei secunde. Toată lumea se aștepta ca arbitrul să dicteze o lovitură liberă în marginea careului Realului, dar acesta a lăsat avantaj și Samu Costa a trimis un nou șut în bară.
Real a avut și ea o ocazie incredibilă. Bellingham a trimis către poartă, dar Rajkovic a respins. Joselu a trimis cu capul, cu poarta goală în față, dar a lovit și el bara, iar tabela a rămas nemodificată.
Madrid a deschis scorul până la urmă cu 12 minute înaintea finalului de meci. Modric a executat perfect o lovitură de la colțul terenului, iar Antonio Rudiger a trimis cu capul direct în viclu, fără șanse pentru portarul advers.
Real Madrid – Mallorca s-a încheiat 1-0, iar echpa condusă de Carlo Ancelotti s-a distanțat la 3 puncte în fruntea clasamentului. Girona, principala urmăritoare, joacă de la 22:30 împotriva lui Atletico Madrid.
Citește și:
Real Madrid – Mallorca: Echipele de start
Promo
Promo