Veste uriașă pentru Barcelona! Catalanii, aproape să încheie un contract important pentru club
Barcelona se luptă de câțiva ani cu problemele financiare care au lovit clubul, însă sunt aproape de a depăși această situație. Potrivit presei spaniole, o companie din Europa se va alia cu clubul, urmând ca acesta să poată face transferuri importante în vară.
Soccer Barcelona Flick Update
Credit imagine: SNTV
FC Barcelona lucrează contra cronometru pentru a-și putea rezolva problemele cu fair-play-ul financiar pentru a intra în parametrii controlului economic al LaLiga care le permite să facă transferuri în condiții normale în această vară. Clubul este nevoit să închidă mai multe operațiuni înainte de 30 iunie, când se finalizează actualul sezon (2023/2024). Soluțiile trebuie să apară chiar în zilele următoare, potrivit FC Barcelona Noticias.
Principala problemă pe care o au catalanii este "Barça Vision", după neplata a 40 de milioane de euro către Free Football Finance AG, care ar fi trebuit achitate în 2023. După cum a explicat cotidianul SPORT în ultimele ore, Joan Laporta a găsit o "companie europeană", dispusă să încaseze procentul care nu a plătit fondul de investiții.
Gruparea blaugrana ar fi ascultat diferite oferte ale companiilor care au fost interesate să intre în "afacerile" ramurii audiovizuale a clubului și o companie europeană a acceptat să parieze ca partener sigur.
Astfel, atunci, acest nou "partener" ar credita cele 40 de milioane de euro care lipseau din anul 2023 și va rămâne pentru a ști ce se va întâmpla cu cele 60 de milioane care trebuie plătite pentru a nu fi blocați din nou de Fair play-ul financiar.
Conform sursei citate anterior, operațiunea ar fi deja foarte aproape de finalizare, dar nu s-ar anunța decât în ultima săptămână a acestei luni.
Barcelona vrea să îl vândă pe Raphina și să îl transfere pe Luis Diaz
FC Barcelona a intrat într-o nouă eră odată cu angajarea lui Hansi Flick, iar oficialii vor depune eforturi mari în această vară pentru a-i crea germanului un lot cu care să le pună probleme celor de la Real Madrid în sezonul viitor.
Barcelona și colaboratorii săi nu vor sub nicio formă să renunțe la jucătorii tineri de mare valoare, astfel că există puțini fotbaliști pe care s-ar putea încasa sume importante, care să permită investiții ulterioare. Unul dintre aceștia e Raphinha, pentru care s-au primit deja oferte din Golf, dar există interes și din Premier League. Brazilianul a făcut un sezon foarte bun și este apreciat, dar oficialii ar prefera să-l sacrifice pentru a se întări în flancul stâng al atacului.
Concret, Raphinha dă cel mai bun randament în banda dreaptă, dar catalanii îl au acolo pe Lamine Yamal, care probabil va fi un punct fix pe acel post mult timp de acum înainte. În schimb, în partea stângă nu există nicio certitudine și de aceea șefii clubului caută să aducă o extremă stânga de clasă.
Conform Mundo Deportivo, principalul vizat este Luis Diaz, care a impresionat la Liverpool în ultimele sezoane. Columbianul are contract pe Anfield până în 2027 și nu va fi ușor de transferat, dar dacă Barcelona va încasa 80-100 de milioane de € pe Raphinha va putea începe neocierile cu Liverpool.
Un cuvânt de spus va avea și Hansi Flick, dar e limpede că germanul își dorește să aibă jucători de clasă pe toate posturile și e greu de crezut că va refuza aducerea lui Diaz, cu condiția să renunțe la Raphinha. Venirea columbianului pe Camp Nou i-ar asigura managerului catalanilor o linie ofensivă de temut, cu Yamal, Lewandowski și Diaz.
Pentru ca planul catalanilor să poată fi pus în aplicate, Raphinha trebuie convins să accepte transferul. Brazilianul a spus mereu că se simte bine la Barcelona și e gata să lupte pentru locul său în echipă. La doar 27 de ani, atacantul de bandă nu pare tentat de banii arabilor, iar contractul său cu actuala echipă e valabil încă 3 ani, deci nu va fi ușor de îndepărtat.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)