Viitorul antrenor al Barcelonei, avertizat de Xavi! "Trebuie să știe că va avea o perioadă dificilă"
Barcelona s-a impus aseară, cu scorul de 2-1, în deplasare, în fața celor de la Sevilla, într-un meci contând pentru ultima etapă din La Liga. După duelul care a fost ultimul pentru Xavi pe banca echipei blaugrana, antrenorul a transmis un avertisment pentru cel care îi va lua locul pe Camp Nou.
Abschied ohne Groll: Xavi
Credit imagine: SID
Barcelona și Sevilla s-au înfruntat aseară în ultimul meci din acest sezon de La Liga. Catalanii s-au impus, în deplasare, cu scorul de 2-1, în partida care a fost ultima pentru Xavi pe banca echipei blaugrana.
La finalul partidei, antrenorul a vorbit despre cum a fost perioada petrecută de el la cârma Barcelonei, evidențiind faptul că a lăsat echipa pe un loc mai bun în clasament față de poziția pe care o ocupa în momentul sosirii lui pe Camp Nou.
Xavi a spus că simte că munca lui nu a fost apreciată așa cum ar fi trebuit și că formația lui era pe drumul cel bun, dar că acum nu-și poate duce proiectul la bun sfârșit, fiind nevoit să accepte decizia conducerii.
În plus, tehnicianul a ținut să-i transmită un avertisment celui care îl va înlocui pe banca tehnică a catalanilor. Xavi a precizat că noul antrenor va trebui să se aștepte la o perioadă grea, principalele probleme ale clubului, cele de ordin financiar, putând să-l împiedice să-și facă treaba așa cum și-ar dori.
Citește și:
PEP GUARDIOLA PLEACĂ DE LA MANCHESTER CITY! CINE E FAVORIT SĂ ÎI IA LOCUL? ENGLEZII AU FĂCUT ANUNȚUL
Xavi, avertisment pentru viitorul antrenor al Barcelonei
"Cine vine, trebuie să știe că va avea o perioadă dificilă. Munca mea nu a fost pusă în valoare cu adevărat. Am ajuns aici când Barcelona era pe locul 9 și am terminat pe locul 2. Sunt trist, dar aceasta este meseria de antrenor.
Nu simt eliberare. Pentru că am vrut să continuăm. Sentimentul este contradictoriu, pentru că eu cred că sezonul a fost unul bun. Cred că eram pe drumul cel bun, dar fotbalul are aceste lucruri pe care ți le oferă.
Conducătorii sunt acolo pentru a lua decizii. Am câștigat două trofee într-o situație foarte dificilă pentru club. Este de la sine înțeles că îi doresc Barcelonei tot ce este mai bun. Reacția jucătorilor a fost cu adevărat de admirat.
Am provocat un cutremur la echipă, prin plecarea mea. Am vrut să muncesc în continuare la FC Barcelona, dar trebuie doar să accept decizia oficialilor.
Nu mai contează acum dacă sunt sau nu de acord cu decizia președintelui. Atenție! Barca e mai presus de orice și oricine!
Noul antrenor trebuie să știe că va avea o situație foarte dificilă și că situația economică de la club este nefavorabilă. Nu va avea o sarcină ușoară la echipă, va trebui să fie răbdător. Singurele lucruri care îl vor salva sunt victoriile", a declarat Xavi, citat de As.com.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)