Eurosport
Wayne Rooney avertizează cu privire la Jude Bellingham! "Să nu-l omorâm când se va întâmpla asta"
De
Publicat 20/10/2023 la 13:11 GMT+3
Jude Bellingham este unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai momentului. Wayne Rooney a lăudat evoluția mijlocașului și a tras un semnal de alarmă cu privire la starul lui Real Madrid, spunând că oamenii trebuie să se aștepte și la momente în care fotbalistul nu va străluci.
Jude Bellingham, en el Inglaterra-Italia.
Credit imagine: Getty Images
Jude Bellingham a avut un start senzațional de sezon în tricoul celor de la Real Madrid, echipă la care s-a acomodat foarte bine și foarte rapid după transferul din vară.
Mijlocașul este unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai momentului, iar prestațiile sale îi încântă nu doar pe fanii "galacticilor", ci și pe englezi, el reușind să se facă remarcat și în tricoul echipei naționale.
Wayne Rooney a analizat parcursul tânărului jucător, arătându-se impresionat de ceea ce demonstrează atunci când se află pe teren. Noul antrenor al celor de la Birmingham a transmis, însă, și un avertisment cu privire la Bellingham.
Rooney a spus că oamenii trebuie să se aștepte la faptul că fotbalistul de 20 de ani va avea și momente mai puțin bune, situație în care nu ar trebui să fie criticat foarte dur.
Tehnicianul a făcut și o comparație între Jude Bellingham și Marcus Rashford și Harry Maguire, cerându-le fanilor și presei să aibă răbdare.
Citește și:
Rooney avertizează cu privire la Bellingham
"Ceea ce face Bellingham este incredibil. Și-a demonstrat capacitatea și maturitatea asumându-și riscuri și mergând de la Dortmund la Real Madrid. A fost un pariu mare. Apoi, să treci la următorul nivel la Madrid și să începi sezonul așa cum a făcut-o cu Anglia, a fost fantastic.
Este într-o formă foarte bună. În prezent este unul dintre cei mai buni jucători din lume. După părerea mea, este un viitor căpitan. Sunt foarte impresionat de felul în care se descurcă, cum vorbește, cum joacă. El este deja un lider la 20 de ani.
Dar Bellingham va avea o perioadă mai slabă și este important să nu-l omorăm când se va întâmpla asta. Se va întâmpla. Jude are potențialul de a fi unul dintre cei mai buni dacă continuă așa cum e acum. Dar trebuie să-l susținem.
Este dificil pentru orice jucător când are o pierdere de formă sau o problemă în afara terenului. Este greu să facă zgomotul să dispară. Joacă pentru Real Madrid. Un meci slab și ar putea fi atacat. Există, de asemenea, multă presiune în meciurile pentru Anglia. Așa că atunci când va cădea, va trebui să-l susținem pe el și pe ceilalți jucători.
La fel și pe Marcus Rashford și Harry Maguire, care au fost fantastici pentru Anglia. Au fost grozavi. Au trecut prin momente grele cu Manchester United, dar nu au dezamăgit niciodată Anglia. Ca țară, ne grăbim să criticăm jucătorii și să nu le dăm timp să iasă dintr-o pasă proastă", a declarat Wayne Rooney, citat de As.com.
Promo
Promo