Eurosport
Xavi a clarificat situația lui Vitor Roque la Barcelona! "Nu trebuia să ni se alăture în decembrie"
De
Publicat 15/05/2024 la 18:38 GMT+3
Barcelona l-a transferat încă de vara trecută pe Vitor Roque, fotbalist care a ajuns în lotul lui Xavi la începutul acestui an, fără a reuși să se impună. După zvonurile potrivit cărora catalanii ar vrea să scape de brazilian la finalul acestui sezon, Xavi a vorbit despre transferul atacantului.
Xavi, Vitor Roque (Barcelona)
Credit imagine: Getty Images
Barcelona s-a înțeles în vara anului trecut cu cei de la Athletico Paranaense pentru transferul lui Vitor Roque, care li s-a alăturat catalanilor la începutul lui 2024, în schimbul sumei de 40 de milioane de euro.
Brazilianul de 19 ani a adunat puține minute în tricoul blaugrana, fiind titular în doar două meciuri și reușind două goluri. Contribuția sa în echipa lui Xavi a fost, astfel, nesemnificativă, iar conducerea clubului ar fi decis să renunțe la el, cel puțin pentru moment.
După zvonurile potrivit cărora catalanii nu l-ar fi inclus pe Roque în planurile pentru următoarea stagiune, antrenorul Barcelonei a vorbit despre situația atacantului. Xavi a dezvăluit că brazilianul nu ar fi trebuit să ajungă pe Camp Nou la începutul acestui an.
Staff-ul clubului blaugrana și-ar fi dorit ca Vitor Roque să continue la Athletico Paranaense pentru a se forma și a aduna mai multe minute, dar mutarea a fost accelerată de accidentările lui Gavi și Balde.
"Planul nu era ca Vitor Roque să vină în decembrie. Trebuia ca el să rămână acolo și să continue să crească. Varianta sosirii lui a apărut odată cu accidentările lui Gavi și Balde. Pentru pregătirea lui, am crezut că este cel mai bun.
Există o discuție care, pentru mine, nu are sens. El este un jucător aflat în creștere. Sunt fotbaliști care sunt în fața lui, așa o văd eu, după o viață petrecută cu fotbaliști tineri", a declarat Xavi, citat de Sport.es.
Citește și:
Roque, "frustrat" de situația în care se află la Barcelona
La începutul acestei săptămâni, jurnaliștii catalani au anunțat că staff-ul Barcelonei a decis că Vitor Roque nu va face parte din lotul echipei blaugrana pentru sezonul 2024/25. Deco urmează să aibă o discuție cu reprezentanții atacantului, cărora le vor propune să-i găsească o nouă echipă, la care brazilianul să fie împrumutat.
Conform celor de la As.com, negocierile cu agentul lui Roque, Andre Cury, nu vor fi foarte simple deoarece el a anunțat recent că, dacă clientul său va trebui să plece de la Barcelona, va accepta să o facă doar în schimbul unui transfer definitiv, nicidecum sub formă de împrumut.
Sursa citată mai notează că Vitor Roque este "frustrat pentru că nu înțelege motivele pentru care clubul care i-a grăbit sosirea nu se bazează pe el". O întâlnire între Cury și Deco este așteptată să aibă loc în curând, la Barcelona.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo