Ancelotti, critici pentru arbitraj după Osasuna - Real Madrid 1-1! Ce le-a reproșat celor din camera VAR
Real Madrid a obținut doar o remiză în această seară, în deplasarea pe terenul celor de la Osasuna, meciul din cea de-a 24-a etapă din La Liga încheindu-se cu scorul de 1-1. Jude Bellingham a fost eliminat în minutul 39, iar la finalul partidei, Carlo Ancelotti a explicat ce s-a întâmplat și de ce englezul nu ar fi trebuit să primească un cartonaș roșu.
Carlo Ancelotti, Jude Bellingham
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid s-a "împiedicat" în această seară, în deplasare, în fața celor de la Osasuna, meciul contând pentru cea de-a 24-a etapă din La Liga încheindu-se cu scorul de 1-1.
"Galacticii" au ajuns, astfel, la 51 de puncte, riscând să piardă primul loc al clasamentului din campionatul Spaniei, în funcție de rezultatele pe care le vor obține Atletico Madrid și Barcelona în duelurile din această etapă.
Rezultatul de astăzi de la Pamplona a fost influențat de eliminarea lui Jude Bellingham, din minutul 39, pentru că madrilenii au condus cu 1-0, după golul lui Kylian Mbappe, dar au fost egalați în repriza secundă și nu au mai reușit să revină la conducere.
Englezul a văzut direct cartonașul roșu după ce i-ar fi adresat injurii arbitrului, lucru pe care fotbalistul l-a negat după meci, când le-a cerut scuze coechipierilor pentru că i-a pus într-o situație dificilă.
"Nu l-am insultat niciodată pe arbitru, mă bucur să văd că există videoclipuri care arată realitatea în ciuda raportului lui. Sunt aici să-mi cer scuze față de colegii mei, deoarece i-am pus într-o situație dificilă astăzi", a spus Jude Bellingham.
Ancelotti, critici pentru arbitraj după Osasuna - Real Madrid 1-1
La rândul lui, Carlo Ancelotti a vorbit și el despre eliminarea lui Bellingham. Antrenorul madrilenilor a spus că probabil arbitrul nu a înțeles corect ce a spus fotbalistul, greșind traducerea expresiei folosite de mijlocașul englez.
În plus, tehnicianul a criticat faptul că VAR-ul nu a intervenit în câteva ocazii din careul Osasunei, pe care consideră că ar fi trebuit să le analizeze, implicându-se doar în fazele din careul Realului.
"Am început bine și am terminat bine meciul chiar dacă am avut un jucător mai puțin. Cartonașul roșu pentru Bellingham... Cred că arbitrul n-a înțeles bine ce i-a spus în engleză. A spus 'dracu', nu a spus 'să te ia dracu'. A greșit, nu a tradus corect expresia pe care a folosit-o Bellingham.
VAR-ul a intervenit doar pentru faze în careul nostru, nu și în celălalt. Au fost două sau trei situații care meritau să fie revizuite. Ar fi în favoarea mea să vorbesc cu arbitrul, nu cu Bellingham.
Cartonașul roșu a venit din nervozitatea arbitrului. Despre ce să vorbesc cu Bellingham? Nu a făcut nimic ca să fie eliminat, absolut nimic, a greșit în traducere și nimic mai mult", a declarat Carlo Ancelotti, citat de Marca.
Pentru Real Madrid urmează miercuri seară, pe teren propriu, returul cu Manchester City din play-off-ul Champions League. Weekend-ul viitor, în La Liga, "galacticii" vor juca acasă cu Girona.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
CA Osasuna
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4300.png)
1
1
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)